În loc să educăm stima de sine, mai sănătos este să învățăm copilul să se accepte necondiționat

Da! Decât să aibă o stimă de sine ridicată, prefer ca fetițele mele să-și accepte necondiționat sinele. 

Iar printre alte gânduri raționale din mintea lor, îmi doresc să-și facă loc și următoarele: 

„Știu că sunt o ființă imperfectă, în viața mea vor exista și momente în care voi greși, voi intra în încurcături, voi face un lucru de mântuială, voi da de necazuri, într-adevăr în acele momente eficiența mea nu va fi una tocmai bună, dar acest lucru nu spune despre mine că sunt o ființă incapabilă sau fără de speranță. Chiar dacă uneori greșesc, rămân aceeași ființă umană unică și imperfectă.”

„Îmi accept ființa mea cu toate punctele tari și cele slabe, cu toate acestea nu îmi voi ignora comportamentele mai puțin performante, ci voi culege din ele informații care să mă ajute să le îmbunătățesc în viitor.”

Astfel de gânduri sănătoase reflectă acceptarea de sine necondiționată.

Cum putem diferenția stima de sine de acceptarea de sine necondiționată

Stima de sine este un construct ce reflectă o evaluare globală a ființei umane, fie în termeni pozitivi, fie în termeni negativi.

Evaluarea globală nu este nici logică, nici nu oferă dovezi empirice și nici nu are valențe practice deoarece ne predispune la a trăi emoții negative nesănătoase.

Altfel spus, evaluarea globală reflectată în stima de sine este irațională deoarece nu există un criteriu obiectiv pentru a aprecia valoarea unui om. 

„Eu sunt ceea ce fac”  este un gând ce reflectă stima de sine.

Un alt gând ar fi: „Dacă fac un lucru bine, atunci sunt eficient și acest lucru spune despre mine că sunt o persoană capabilă, dacă greșesc … atunci sunt incapabil și fără speranță.”

Ființa umană este mult prea complexă și nu poate fi evaluată global. Desigur, aspecte particulare precum gândurile, emoțiile, comportamentele, trăsăturile fizice pot fi evaluate individual, dar nu putem spune despre un om că este bun sau rău.

În schimb, acceptarea de sine necondiționată este un construct mult mai adaptativ care se oglindește în abilitatea ființei umane de a se accepta pe sine indiferent de consecințele particulare ale comportamentelor ei.

De altfel un studiu a arătat faptul că un nivel ridicat de acceptare necondiționată a propriei persoane este asociat cu un nivel scăzut de anxietate, nivel scăzut al depresiei și un nivel ridicat al stării de bine/al împlinirii. În ceea ce privește stima de sine, aceasta nu este un bun predictor pentru aspectele sănătății mentale cuprinse în studiu (Popov, 2018).

Un aspect intuitiv apare în corelația inversă dintre acceptarea de sine necondiționată și afectivitatea pozitivă (un om cu un scor mare la afectivitate pozitivă tinde să perceapă realitatea într-o manieră mai optimistă față de cei cu afectivitate negativă).

Într-adevăr, un om care se acceptă necondiționat nu-și va dori să trăiască neapărat numai emoții pozitive, își va permite să simtă și emoții negative funcționale sau sănătoase.

Atunci când îți accepți necondiționat propria-ți ființă, în mintea ta separi sinele de comportamentele sau acțiunile tale. Iți evaluezi comportamentele, dar nu și sinele.

Cum le vorbim copiilor pentru a le educa acceptarea de sine necondiționată

E mult mai ușor să educăm copiilor noștri acceptarea de sine necondiționată dacă și noi acceptăm faptul că suntem părinți supuși imperfecțiunii, părinți care mai fac uneori greșeli, dar dispuși să-și îmbunătățească comportamentele viitoare.

Abilitatea copiilor de a se accepta pe sine chiar și atunci când sunt respinși de ceilalți sau când își percep punctele mai slabe se dezvoltă cam în jurul vârstei de 7 ani, când la nivel cognitiv, copilul trece în stadiul operațiilor concrete (Bernard et al, 2013).

În acest stadiu copilul începe să înțeleagă … conservarea substanței, a greutății și a volumului, altfel spus înțelege că o substanță rămâne neschimbată chiar dacă aparent își poate schimba forma.

Cred că intuiți de ce e necesară înțelegerea conservării pentru a internaliza conceptul de acceptare necondiționată a propriei persoane, nu-i așa?

Copilul de 7 ani înțelege mai ușor faptul că ceilalți reacționează la comportamentul lui și chiar dacă greșește în procesul de învățare cine este el sau valoarea lui ca ființă umană rămâne neschimbată.

„Conservarea” sinelui rămâne fundamentală în dezvoltarea acceptării de sine.

Înainte de 7 ani, copilul va înțelege mai greu conceptul de acceptare a sinelui necondiționată, însă știm că un copilaș mic învață observându-ne și imitându-ne.

Încă de când erau foarte mici, am ales să le povestesc fetițelor mele despre acceptarea de sine necondiționată și nu despre stima de sine. 

Astfel că atunci când pescuiam vreo eroare cognitivă de genul „dacă nu-mi iese tot timpul construcția din cubulețe, atunci nu sunt bună” sau „dacă mama a ridicat vocea la mine, înseamnă că am făcut ceva rău”, când observam emoția de furie când eșuau sau nu le ieșea ceva, când le prindeam că se auto-evaluează comparîndu-se cu alți copii, toate acestea deveneau oportunități pentru mine de a le oferi lecții despre acceptarea de sine necondiționată.

Și acest lucru îl făceam și-l fac în continuare de mai multe ori pe zi, pentru a le obișnui cu gândurile raționale.

Ori de câte ori apare ocazia le amintesc că ființa umană este construită din unele aspecte bune și altele mai puțin bune.

Le încurajez să se accepte indiferent de comportamentele pe care le afișează și să muncească pentru a schimba și a îmbunătăți acele comportamente ce au dus la consecințe neplăcute.

Un copil cu astfel de gânduri în minte va alege să-și schimbe comportamentele mai puțin funcționale nu pentru a demonstra părintelui sau propriei persoane că este bun, ci pentru a-și îndeplini propriile obiective.

Vă încurajez să vă bucurați alături de copilul vostru atunci când are un comportament eficient, dar fără a-l lăsa să creadă că are mai multă valoare doar pentru simplul fapt că la un moment dat s-a descurcat bine.

Când are un succes îi puteți spune: „Sunt mândră de ce ai făcut”, „Sunt mândră de cum te-ai descurcat”.

Iar atunci când greșește, îi putem oferi un feedback și consecințe logice cu scopul de a-l ajuta să-și schimbe comportamentul: „Sunt dezamăgită de modul în care te-ai comportat, hai să vedem ce ai putea face pentru a-ți îmbunătăți comportamentul pe viitor”.

Aici trebuie să fim atenți la un aspect. Furia, cea pe care o simțim atunci când copilul nu se comportă „bine” sau cum am vrea noi, ne poate face să scoatem pe gură cuvinte care pot răni și care să nu surprindă diferența dintre sine și comportament.

Dar … și noi, părinții, suntem ființe umane imperfecte, și noi greșim, iar greșelile particulare nu spun despre noi că suntem fără valoare sau fără de speranță.

Desigur, ne putem bucura atunci când trecem lin prin aplicarea tehnicilor de parenting și vedem rezultate, însă este irațional să credem că valoarea noastră ca părinte derivă din acea performanță.

Da! Rezultatele aduc un adaos unicității și complexității ființei noastre.

Este irațional să ne simțim mai speciali doar pentru simplu fapt că al nostru copil se comportă într-un anume fel, este irațional să conectăm acceptarea propriei persoane de performanța copilului nostru.

Dacă unii părinți au o acceptare de sine precară, ce credeți că fac atunci când copilul afișează comportamente nesănătoase?

Simt anxietate, depresie, pierderea propriei valori …

Copilul simte nevoia noastră îndreptată spre ei de a se comporta bine, iar acest lucru le aduce în minte gânduri precum: „Eu trebuie mereu să fac totul bine.”

Apoi în mintea lor se naște conexiunea dintre „a face bine un lucru” și „a avea valoare în ochii părintelui”.

Putem rupe această legătură dacă le spunem copiilor … gânduri ce reflectă acceptarea de sine necondiționată (Barrish, 1997):

1. „Pentru mine ești special pentru cine ești tu, nu doar pentru ceea ce faci sau cum te comporți.”
2. „Chiar dacă nu mi-a plăcut comportamentul tău, rămâi pentru mine o persoană unică, complexă și valoroasă.”
3. „Te accept necondiționat pentru ceea ce ești chiar dacă simt uneori dezamăgire când ai un comportament neplăcut.”
4. „Sunt mândră când te comporți bine sau ai succes și apreciez aceste lucruri, însă nu te iubesc sau apreciez mai mult doar în aceste momente.”
5. „În viață pot exista și momente în care vei eșua sau eficiența ta nu va fi una bună, dar acest lucru nu-ți diminuează valoarea  ființei tale, rămâi aceeași persoană unică care trăiește eșecul.”
6. „Mi-ar plăcea să continui să te accepți necondiționat chiar și atunci când te confrunți cu un eșec.”
7. „Dacă te accepți necondiționat, atunci când te vei confrunta cu un eșec vei reuși să găsești resursele pentru a-ți îmbunătăți abilitatea de a rezolva problemele și să te descurci mai bine în viitor.”
8. „Chiar dacă ți se vor întâmpla lucruri mai puțin plăcute (vei fi respins de colegi, vei lua note mici), să crezi în valoarea ta umană.”
9. „Acceptându-te necondiționat, îți vei permite mai ușor să simți emoții negative atunci când anumite lucruri neplăcute ți se vor întâmpla.”

BIBLIOGRAFIE:

1. Bernard, M. E., Vernon, A., Terjesen, M., & Kurasaki, R. (2013). Self-Acceptance in the Education and Counseling of Young People. The Strength of Self-Acceptance, 155–192. doi:10.1007/978-1-4614-6806-6_10
2. Barrish, I. (1997). Teaching Children How to Feel Good Without Rating Themselves. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy15, 71–79  https://doi.org/10.1023/A:1025006526988
3. Popov, S. (2018). When is Unconditional Self-Acceptance a Better Predictor of Mental Health than Self-Esteem? Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 37(3), 251–261. doi:10.1007/s10942-018-0310-x