5 minute pe zi pot fi suficiente pentru a te conecta emoțional cu copilul tău

De câte ori nu am simțit că ne scapă printre degete priceperea de a ne conecta emoțional cu copiii noștri?

O dată cu pierderea conectării parcă experiențiem și mai acut stresul parental. Parcă nu mai suntem sensibili la nevoile copilului și nici nu suntem capabili să răspundem coerent acestora. Și … încet-încet ne pierdem încrederea în abilitățile noastre parentale.

Într-adevăr, copilul mic nu reușește să-și verbalizeze și/sau regleze stările emoționale intense și uneori devine foarte greu pentru noi să i le identificăm, nemaivorbind despre cât de dificil e să răspundem adecvat acelor emoții.

Aceste perioade nu vor dura la infinit, copilul va învăța în timp să-și regleze emoțiile negative intense, iar noi îi putem ajuta s-o facă mai eficient dacă îi punem pe tavă experiențe repetate în care răspundem adecvat nevoilor lui.

Abilitățile PRIDE, mecanismul prin care te poți conecta emoțional cu copilul

Terapia bazată pe interacțiunea părinte-copil (Parent-Child Interaction Therapy) vine în ajutorul părinților cu copii de vârstă preșcolară (2-7 ani) pentru a-i echipa cu diverse abilități prin care se pot (re)conecta emoțional cu copilul.

Programul și-a demonstrat eficiența în reducerea frecvenței comportamentelor de externalizare în cazul copiilor, dar și în reducerea stresului resimțit de părinte (Thomas et al., 2017).

Abilitățile cuprinse în acronimul PRIDE reflectă un mecanism fundamental prin care părintele dezvoltă o relație puternică, pozitivă cu propriul copil în timp ce învață să gestioneze o varietate întreagă de comportamente utilizând atenția pozitivă (Girard et al., 2018; Ware et al., 2008).

Pentru a te (re)conecta emoțional cu copilul tău ai nevoie de minim 5 minute pe zi, timp în care poți să folosești câteva trucuri pe care le voi descrie în continuare.

Putem numi cele 5 minute „timp special” pentru a ne conecta emoțional.

Pentru început stabilim o anumită rutină a jocului centrat pe copil, e de preferat să fie după ce au fost satisfăcute nevoile de bază ale copilului: somnul de după-amiază, schimbat scutec (dacă e cazul), hrănit.

Spunem copilului: „Acum e acel moment special de joacă împreună, putem să ne jucăm cum vrei tu.” 

Jucăriile care se pliază mai ușor pe jocul centrat pe copil sunt: păpușile de mână, figurine cu animalele de la fermă, mașinuțe, figurine, păpuși, boluri din plastic, biluțe, cubulețe, lego duplo, sortatoare de forme, puzzle-uri din lemn, creioane, carioci, playdoh ș.a.

Ideal ar fi să evităm următoarele jucării: sacul de box, pistoale și săbii de jucărie, jocuri ce au regulile prestabilite, de ex. board games.

Când expiră cele 5-10 minute de joc, spunem copilului că timpul special s-a terminat, dar că ne vom juca și mâine, iar apoi trecem la strânsul jucăriilor.

Dacă scopul nostru este acela de a construi o relație sănătoasă cu copilul și a ne conecta emoțional cu el, timpul special nu ar trebui să dispară din rutina zilnică.

Acele 5 minute de joacă trebuie oferite zilnic copilului indiferent dacă, într-o oarecare zi, s-a comportat mai plăcut sau mai puțin plăcut și, un lucru important, niciodată să nu îl pedepsim luându-i cele 5 minute de timp special.

Haideți să descoperim care sunt cele 5 abilități PRIDE care ar trebui să ne ghideze comportamentul în jocul vital pentru a ne (re)conecta emoțional cu copiii noștri.

1. LAUDA SPECIFICĂ (P – praise) este feedback-ul pozitiv oferit de părinte pentru un comportament specific, o acțiune, o abilitate/calitate sau chiar un produs al copilului.

„Îți mulțumesc că stai frumos pe scăunel.”, „Îți mulțumesc că te joci frumos cu jucăriile.”, „Îmi place cum vorbești.”, „Îți mulțumesc că împarți jucăriile.”, „Sunt tare mândră de tine pentru comportamentul tău politicos.”, „Ai idei minunate pentru această pictură.”, „Te-ai concentrat destul de bine în construcția acestui garaj.”

Astfel de laude au efecte pozitive crescând șansele pe viitor ca acele comportamente să se repete, au menirea de a crește încrederea în sine a copilului, mai mult decât atât, aduc un anumit grad de căldură în relația părinte-copil.

Când interacționăm cu un toddler, e de preferat ca laudele să fie scurte și construite din termeni simpli, iar dacă mai sunt acompaniate și de un ton animat al vocii, o bătaie ușoară pe umăr, gâdilituri, îmbrățișări, bătăi din palme, devin și mai eficiente.

„Foarte bine!”, „Wow!”, „Minunat!”, „Amuzant!”, „Interesant!”, chiar dacă se încadrează tot la categoria laude, acestea nu sunt specifice și, deși pot contribui la îmbunătățirea relației părinte-copil, nu conduc la o schimbare pozitivă a comportamentului.

2. REFLECTAREA (R – reflection) circumscrie afirmațiile care au același sens cu ce a spus copilul. Mai ales în cazul toddler-ului, atunci când învață să vorbeasca, reflectările au un rol important.

Copilul: „ Văcuța vrea să meargă la culcare.”

Părintele: „Oh, văcuța vrea să meargă să doarmă în hambar.”

Copilul: „Am desenat o stea.”

Părintele: „Da, ai desenat o stea.”

Astfel de enunțuri întăresc limbajul toddler-ului și-l ajută să-și dezvolte vocabularul. Îi dă de înțeles copilului că este ascultat, acceptat și înțeles.

Deși reflectarea se poate face prin sumarizări ale spuselor copilului, în cazul unui toddler e de preferat să fie repetate, mot a mot, cuvintele copilului, în acest fel putem subtil corecta regulile de gramatică sau pronunție, fără a le critica.

3. IMITAREA (I – imitation) se referă la imitarea acțiunilor pe care un copil le realizează. Prin imitare, copilul învață despre relația cauză – efect, iar comportamentele sănătoase pot fi modelate și întărite.

Copilul: „Voi desena un soare pe cer.”

Părinte: „Voi pune și eu un soare în desenul meu.”

4. DESCRIEREA COMPORTAMENTELOR (D – description) realizate de copil. Descriind verbal acțiunile sau conduitele copilului imediat ce au fost realizate, le întărim pe cele pozitive sau sănătoase.

Atunci când descriem comportamentele copilului, de fapt îl ajutăm să-și mențină atenția în sarcina de realizat, să-și îmbunătățească învățarea.

Descrierea comportamentelor nu-l ajută numai pe copil să-și concentreze atenția în timpul jocului, ci și pe părinte.

Copil: (desenează o căsuță)

Părinte: „ Desenezi o casă mare și colorată”.

Părinte: „Construiești un turnuleț”, „Ai desenat o față zâmbitoare.”

Important este să descriem doar comportamentele sănătoase.

În cazul toddler-ului, care are nevoie de consistență și predictibilitate, se recomandă să descriem, să descriem și să descriem încă o dată comportamentele.

Copil: (pune cubulețele într-o găletușă și apoi le varsă pe podea, apoi din nou repetă comportamentul)

Părintele: „Pui cubul albastru în găletușă, acum pe cel roșu, acum încă unul albastru, apoi întorci găleata. Pui, din nou, cubul albastru în găletușă, acum pe cel roșu, acum unul albastru, apoi întorci găleata.”

Pe lângă descrierea comportamentelor putem să etichetăm și emoțiile pe care le simte copilul în timpul jocului, astfel îl ajutăm să își dezvolte vocabularul emoțional.

Un ultim aspect aici se referă la importanța concentrării pe comportamentul copilului, astfel că e de preferat să spunem: „Ai pus omulețul în cutie” și nu „Omulețul a intrat în cutie”.

5. ENTUZIASMUL ȘI BUCURIA (E – enjoyment) ar fi de preferat să acompanieze jocul centrat pe copil. Astfel că expresiile faciale „entuziaste”  angajează copilul mai ușor în joc și contribuie la conectarea cu copilul.

Sunt și câteva „abilități” pe care ar fi bine să le evităm în cele 5 minute de joacă. Desigur că, în afara celor 5 minute de joacă, putem să folosim întrebările și comenzile, însă în timpul special ar fi bine să le reducem la minim.

Care sunt acestea?

1. ÎNTREBĂRILE cerșesc un răspuns de la copilul angajat în joc. Cine, ce, unde, cum, când … toate acestea ar trebui să fie șterse din vocabularul nostru în cele 5 minute de joacă sau măcar reduse la minim.

Întrebările pot să înceapă o conversație și să direcționeze comportamentele copilului.

Dacă îl lăsăm pe copil să conducă jocul, acest lucru este important nu doar pentru a reduce la minim șansele desfășurării unui comportament nesănătos, dar și pentru a-i întări curiozitatea și a-i satisface nevoia lui de autonomie.

Copil: „Ete abatu.”

Părinte: „Este albastru?”

Părinte: „Cu ce ai vrea să ne jucăm acum?”

O soluție sănătoasă ar fi să înlocuim întrebările cu reflectările verbale descrise puțin mai sus.

2. COMENZILE  descriu enunțurile care-l îmbie pe copil la acțiune, mai mult decât atât cresc șansele apariției unor comportamente disruptive.

Părinte: „Te rog, ține cuburile.”, „Poți să te încalți?”, „Hai să punem păpușile împreună aici.”

O soluție ar fi să înlocuim comenzile cu … imitarea, abilitate descrisă mai sus.

3. CRITICILE indică dezaprobarea comportamentelor copilului, acestea ducând în timp la scăderea încrederii în sine și posibil să-i hrănească atenția lui viitoare spre comportamentele nesănătoase.

Părinte: „Nu face asta, oprește-te!”, „Nu e frumos!”, „Oprește-te, nu mai alerga pe pat!”, (copilul desenează un cățel) „Nu așa se desenează un cățel.”

Criticile pot fi înlocuite de laudele  specifice și entuziasm.

Poate părea copleșitor ca în doar 5-10 minute să exersăm toate abilitățile PRIDE, dar nu trebuie să fie perfect din prima, putem începe prin a exersa fiecare abilitate în afara celor 5 minute, o dată însușită, putem trece la o altă abilitate și continuăm până când le învățăm pe toate separat.

După ce am exersat destul toate abilitățile le putem folosi în cele câteva minute de joc centrat pe copil.

Rețeta succesului este următoarea:

În cele 5-10 minute de timp special să încercăm să oferim copilului:

• 10 laude specifice;
• 10 reflectări ale vorbelor copilului (în cazul copilului care încă nu comunică verbal, putem reflecta sunetele, silabele emise);
• descrieri a 10 comportamente realizate de către copil;
• să limităm la maxim 3 numărul întrebărilor adresate copilului, a criticilor și a comenzilor verbale;

***Acest articol este scris în scop informativ / educațional și oferă părinților o privire de ansamblu asupra abilităților PRIDE, componentă a Terapiei bazate pe interacțiunea părinte-copil (Parent-Child Interaction Therapy) și NU înlocuiește terapia propriu-zisă.

BIBLIOGRAFIE:

1. Girard, E.I., Wallace, N.M., Kohlhoff, J.R., Morgan, S.S., McNeil, McNeil, C.B. (2018). Parent-Child Interaction Therapy with Toddlers. Improving Attachment and Emotion Regulation. Switzerland AG: Springer.
2. Thomas, R., Abell, B., Webb, H.J., Avdagic, E., Zimmer-Gembeck, M.J. (2017). Parent-Child Interaction Therapy: A Meta-analysis, Pediatrics, 140(3). DOI: 1542/peds.2017-0352
3. Ware, L.M., McNeil, C.B., Masse, J., Stevens, S. (2008). Efficacy of In-Home Parent-Child Interaction Therapy, Child & Family Behavior Therapy, 30:2, 99-126, DOI: 10.1080/07317100802060302