Cum să-l transformăm pe „Nu, nu vreau!” într-o lecție despre empatie?

Oricât de multă experiență am avea în a fixa reguli sau limite, copilul nostru găsește ocazii în care cu un simplu „Nu, nu vreau!” încearcă să ne zdruncine ușor autoritatea.

Ca orice părinte responsabil cu formarea unui OM plin de empatie, cu caracter moral, nu vom renunța prea ușor în fața copilului care uneori își mai pierde cheful de a respecta regulile.

Ne vom folosi însă subtil de autoritatea parentală pentru a obține, pe de o parte, colaborarea copilului în a duce la bun sfârșit comportamentul înscris în regulă, iar pe de altă parte, internalizarea regulii.

Scopul nostru este, spre exemplu, ca într-o zi să nu mai trebuiască să-i tot amintim copilului să se spele pe dinți. Ne dorim să vină dinăuntrul lui motivația de a se spăla pe dinți, fără să-i amintească cineva din afară.

Copilul poate alege ori să exprime empatie, ori furie într-o situație ce implică respectarea regulilor

Haideți să punem sub lupă o situație în care sunt sau nu respectate limitele/regulile impuse de noi copiilor și să observăm tiparele emoționale ce pot apărea.

1. Copilul poate alege să-ți răspundă prin empatie. Empatia descrie un construct compus din două elemente: componenta afectivă (apare atunci când simțim emoția celuilalt, de parcă ne-a contaminat cu emoția lui; acest tip de empatie are loc automat, deseori inconștient) și componenta cognitivă ( se referă la recunoașterea cu acuratețe și înțelegerea emoțiilor celuilalt; acest tip de empatie are un caracter conștient, deliberat și poate fi ușor educat).
2. Sau poate alege furia. Furia este o emoție negativă nesănătoasă care, când se aduce vorba despre o anume regulă, afectează atenția și procesarea informației primite de la părinte, iar acest lucru îl determină pe copil să nu evalueze cu ochi buni strategia noastră aleasă pentru a educa un comportament. Altfel spus, furia focusează atenția copilului pe trăirea nedreptății și mai puțin pe importanța mesajului înscris în respectiva regulă (Robichaud et al., 2019).

Dacă scopul nostru este să dezvoltăm copilului inteligența emoțională, vom alege să-i oferim suport în construirea autonomiei

Și noi, părinții, avem două opțiuni de a răspunde unei situații în care regula a fost încălcată sau copilul a adoptat un comportament nesănătos.

1. Fie alegem să accentuăm ceea ce a făcut greșit sau ce nu a făcut  și  atunci apelăm la amenințări, critică, reproșuri. Cu un astfel de comportament verbal nu facem decât să stârnim în copil reacții puternice și negative care pun piedici procesului de internalizare. Da! E destul de greu de prevenit emoția de furie într-un context care impune respectarea unor reguli, dar, știind că poate pune piedici procesului de internalizare, putem încerca măcar să-i reducem din intensitate (Robichaud et al., 2019).
2. Fie alegem să condimentăm autoritatea noastră cu două ingrediente eficiente: suport în vederea dezvoltării autonomiei copilului și consecințele logice.

Pentru a insufla empatie și a minimiza cât mai mult posibil furia, putem să-i amintim sau să discutăm despre regulile încălcate într-un cadru prielnic pentru dezvoltarea autonomiei copilului.

În primii ani de formare, când copilul are abilități rudimentare în ceea ce privește conștientizarea propriilor emoții, în a-și organiza acțiunile, în a înțelege ce simte celălalt sau de ce reacționează într-un anume fel, hrănirea continuă a capacităților copilului de auto-reglare emoțională și comportamentală devine importantă.

Concret, părintele trebuie să-i ofere suport copilului în vederea dezvoltării autonomiei.

Haideți, în cele ce urmează, să descoperim comportamentele concrete pe care trebuie să le adoptăm pentru a asigura acel climat favorizant dezvoltării autonomiei. Pentru a exemplifica abilitatea amintită anterior, voi alege un exemplu simplu de nerespectare a regulii (Ryan & Deci, 2017):

Mama: „Victor, ne spălăm pe dinți înainte de a merge la culcare.”

Copil: „Nu, nu vreau.”

Mama: „Înțeleg că, acum fiind deja în pat, nu mai vrei să te speli pe dinți.” (preluăm perspectiva copilului, îi înțelegem și validăm emoțiile)

Copilul: „Da!”

Mama: „Este important sa ne spălăm pe dinți în fiecare seara pentru a avea dinți sănătoși și frumoși.” (propunem explicații raționale pentru comportamentul înscris în regulă, accentuând impactul pe care-l are nerespectarea regulii asupra copilului/celorlalți/mediului)

Copilul: „Mai târziu.”

Mama: „Victor, ne spălăm pe dinți înainte de a merge la culcare. Cu toate aceste minute irosite pe discuții despre spălatul pe dinți nu mai avem timp pentru povestea de seara.” (propunem o consecință logică)

Mi-ar plăcea să studiați cu atenție limbajul mamei. Ea a încercat să utilizeze cuvinte ce nu inspiră controlul asupra copilului.

Să luăm un alt exemplu:

Mama: „Eva, cutia cu unelte a stat deschisă toată noaptea afară.”

Copilul: „Of…”

Mama: „Înțeleg că ai fost atât de entuziasmată să-ți termini căsuța din lemn pentru păsări că ai uitat să pui cutia la loc (preluăm perspectiva copilului, îi înțelegem și validăm emoțiile). Uneltele trebuie depozitate corespunzător pentru a nu fi deteriorate.”(propunem explicații raționale pentru comportamentul înscris în regulă, accentuând impactul pe care-l are nerespectarea regulii asupra copilului/celorlalți/a mediului)

Copilul: „Hm…”

Au trecut două zile:

Mama: „ Uneltele au stat afară două zile. Mă aștept să pui la loc lucrurile pe care le folosești. Acum, trebuie să cureți uneltele cu acest produs ce îndepărtează rugina.”  (propunem o consecință logică; oferim oportunitatea de a participa activ la rezolvarea problemei/ găsirea unor soluții, dacă situația o impune; în alte situații, putem încuraja și oferi suport inițiativei copilului).

În exemplele de mai sus, protagoniștii importanți sunt copii ceva mai mari, însă climatul de suport în vederea dezvoltării autonomiei s-a studiat și în cazul copiilor mici.

S-a observat faptul că un astfel de climat poate prezice o mai bună internalizare a regulilor. Concret, dacă un părinte adoptă comportamentele descrise mai sus la 2 ani ai copilului, la 3,5 ani copilul va prezenta o complianță mai mare în a respecta regulile.

Se pare că descrierea într-o manieră simplă, non-personală a problemei, folosirea explicațiilor raționale referitoare la importanța unei sarcini, propunerea unor sugestii de realizare a comportamentului, utilizarea unui limbaj ce minimizează controlul,  adăugând  și un cântecel sau poezie despre sarcina, toate acestea favorizează integrarea regulilor la vârsta mică (Laurin & Joussemet, 2017).

Ce facem noi, părinții, prin comportamentele care circumscriu suportul pentru autonomie? În mod indirect învățăm copilul să identifice modul în care vede celălalt o anumită situație, să accepte emoțiile celuilalt și să-și exprime sinele prin emoții și comportamente. O astfel de strategie parentală e mult mai ușor acceptată de adolescent (Soenens et al., 2007).

Mămicile din exemplele anterioare au ales să-și încheie discursul cu câte o consecință logică.

O consecință logică are o legătură puternică cu problema creată de comportamentul nedorit al copilului, iar prin ea, copilul este implicat în schimbarea comportamentului sau în repararea unui obiect stricat.

Consecința logică îl face pe copil să experiențieze urmările propriului comportament. Cu alte cuvinte, accentuează legătura comportament-consecință. Bunăoară, un copil ce trebuie să repare o jucărie învață că proprietatea celuilalt trebuie respectată, mai învață și faptul că propriile acțiuni au consecințe asupra celuilalt copil care-si dorește să folosească jucăria.

Consecința logică reflectă experiențe valoroase cu privire la perspectiva părintelui, astfel copilul învață despre perspectiva celuilalt, ceea ce ar promova empatia.

Se poate introduce prin:

,, S-a întâmplat … , acum este timpul să …”

,,Din moment ce s-a intâmplat … , nu mai avem timp pentru …”

Da! Consecințele sunt de obicei neplăcute pentru copil, ca orice rezolvare de probleme, dar nu trebuie sa fie. Putem să mai îndulcim situația alegând o consecință ce are legătură cu problema, cum ar fi, de exemplu, să curețe camera ascultând o muzică amuzantă. De asemenea, putem rămâne sensibili la eventualele dificultăți întâmpinate de copil și să-l ajutăm la nevoie (Mageau et al., 2018).

Atenție însă la aceste consecințe logice. Să nu folosim cumva penalizările ușoare și să credem că folosim consecințele logice.

Penalizările descriu o constrângere verbală impusă copilului cu scopul de a-l face să trăiască o experiență destul de neplăcută, experiență ce ar avea menirea să oprească comportamentul nesănătos. Această practică, într-adevăr, poate induce pe termen scurt complianța, însă impactul pe care-l are asupra internalizării este incert.

Penalizările ușoare încurajează copilului frica de autoritatea parentală și-l fac să se controleze mai mult pentru a le face pe plac părinților. Copilul va schimba comportamentul nesănătos, dar o va face pentru că este controlat, nu pentru că înțelege importanța internalizării regulii.

Deseori se introduce cu: „ Din moment ce ai făcut …. , ca si pedeapsă / consecință, tu trebuie să …” (și părintele propune o consecință care nu are legătură cu problema)

Mama: „ Victor, ne spălăm pe dinți înainte de a merge la culcare. Dacă nu asculți, nu vei putea merge mâine la prietenul tău.”

Mama: „ Uneltele au stat afară pentru două zile. Mă aștept să pui la loc lucrurile pe care le folosești. Din moment ce nu ai fost grijulie, nu poți să te vezi cu prietenele tale în seara aceasta.”

Copilul va accepta mult mai ușor comportamentele ce conferă suport în dezvoltarea autonomiei și consecințele logice, iar această acceptare poate insufla empatia. În schimb un climat plin de reproșuri, critici poate induce mai degrabă furia și astfel să împiedice internalizarea comportamentelor sănătoase și dezvoltarea empatiei (Robichaud et al., 2019).

Alegând un climat prielnic pentru dezvoltarea autonomiei copilului, acesta se va angaja mai ușor într-un tipar sănătos de reglare emoțională, altfel spus, va fi interesat și curios de lumea emoțiilor lui, nu-și va ascunde emoțiile, le va experiența așa cum sunt, va căuta informațiile pe care le oferă emoțiile pentru a-și regla ulterior comportamentul (Brenning et al., 2015).

Haideți să fim un model de urmat pentru copiii noștri în procesul de formare a inteligenței emoționale și să încercăm să adoptăm comportamente ce compun un climat prielnic dezvoltării autonomiei copilului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Brenning, K., Soenens, B., van Petegem, S., Vansteenkiste, M. (2015). Perceived Maternal Autonomy Support: A longitudinal Study. Social Development, vol. 24, no. 3, 361-578.
2. Laurin, J. C., Joussemet, M. (2017). Parental autonomy-supportive practices and toddlers` rule internalization: A prospective observational study. Motivation and Emotion, vol.41, pp.562-575. https://doi.org/10.1007/s11031-017-9627-5
3. Mageau, G.A., Lessard, J., Carpentier, J., Robichaud, J-M., Joussemet, M., Koestner, R. (2018). Effectiveness and acceptability beliefs regarding logical consequences and mild punishments. Journal of Applied Developmental Psychology,  54: 12-22  https://doi.org/10.1016/j.appdev.2017.11.001
4. Robichaud, J-M., Lessard, J., Labelle, L., Mageau, G.A. (2019). The Role of Logical Consequences and Autonomy Support in Children`s Anticipated Reactions of Anger and Empathy. Journal of Child and Family Studies. https://doi.org/10.1007/s10826-019-01594-3
5. Ryan, R. M., Deci, E. L. (2017). Self-determination theory. Basic psychological needs in motivation, development and wellness. New York, NY: Guilford Press.
6. Soenens, B., Vansteenkiste, M., Lens, W., Luyckx, K., Goossens, L., Beyers, W., Ryan, R.M (2007). Conceptualizing Parental Autonomy Support: Adolescent Perceptions of Promotion of Independence Versus Promotion of Volitional Functioning.  Developmental Psychology, vol.43, no.3, 633-646. https://doi.org/10.1037/0012-1649.43.3.633