Practica deliberată sau „Arta de a-ți făuri propriul viitor” înțeleasă de un copil de 4-7 ani

În planul de parenting pentru fetițele mele, pe lângă abilitatea de a accepta rațional realitatea, încerc să le dezvolt și „talentul” de a-și făuri, peste ani, propriul viitor.

Tare mult îmi doresc ca fetele mele să învețe să privească în viitor, să intuiască importanța dezvoltării unei anumite abilități și apoi, încet-încet, să găsească cele mai eficiente resurse pentru a exersa comportamentele ce le-ar duce cât mai aproape de atingerea abilității alese.

Da! Oamenii au capacitatea de a-și construi propriul viitor. Iar o modalitate de a o face este prin învățarea diferitelor abilități utile prin practica deliberată (Brinums et al., 2018).

Practica deliberată ne ajută să ne făurim propriul viitor

Practica deliberată înseamnă angajarea în activități repetitive cu intenția de a îmbunătăți pe termen scurt sau lung abilitățile necesare pentu viitor.

Haideți să vedem ce presupune practica deliberată și cum diferă ea de alte tipuri de practici și care, dacă este pusă în aplicare, ne ajută să dobândim abilitățile pe care noi le vedem importante pentru viitor.

Practica deliberată se distinge prin următoarele 3 criterii (Ericsson & Harwell, 2019, Ericsson, 2020):

1. Design individualizat pentru o practică eficientă

(a) profesorul conduce o „diagnoză individualizată” cu scopul de a identifica un anumit obiectiv de transformat în comportamente ce pot fi exersate;

(b) elevul primește instrucțiuni explicite inspirate din metoda care și-a demonstrat eficiența pentru respectiva abilitate; profesorul trebuie să fie capabil să-i comunice obiectivul de atins, iar elevul trebuie să-și reprezinte mental acel obiectiv în timpul practicii;

Spre exemplu, unui copil ce ia lecții de pian i se dă o partitură s-o exerseze timp de o săptămână, reprezentarea mentală a obiectivului de atins constă în faptul că acel copil trebuie să intuiască cu exactitate „sunetul” perfect al partiturii. De cele mai multe ori e foarte greu de reprezentat mental un comportament pe care trebuie să-l atingi în viitor.

2. Exersarea sarcinilor legate de obiectivul stabilit, feedback imediat și repetarea comportamentelor

(a) activitatea trebuie să fie în strânsă legătură cu obiectivul de atins;

(b) fiecare încercare de a realiza activitatea trebuie să fie urmată de un feedback imediat;

(c) elevul trebuie să aibă oportunitatea de a repeta aceeași sarcina sau una similară.

3. Evaluarea individualizată a abilității și design-ul următorilor pași

(a) profesorul va monitoriza progresul pentru a decide când să facă tranziția spre sarcini mult mai complexe;

(b) profesorul va organiza secvența următoare pentru training;

Practica deliberată se deosebește de practica intenționată („purposeful practice”) care descrie acele activități individualizate în care fiecare dintre noi ne implicăm pentru a dezvolta o anumită abilitate, însă fără a ne bucura de coaching-ul unui profesor specialist.

Se mai deosebește și de practica simplă („naïve practice”) care se referă la implicarea în fel de fel de practici relevante pentru domeniul de interes, dar care nu au neapărat ca scop îmbunătățirea abilității. Dacă am rămâne la exemplul de mai sus, cu elevul ce învață pian, practica naivă s-ar reflecta, bunăoară, în concertele pe care le susține pentru prieteni.

Și-apoi mai sunt și acele practici structurate concepute de profesori pentru a dezvolta sau îmbunătăți o abilitate și deseori sunt prezentate în fața unui grup, dar care nu sunt croite pe nivelul prezent al elevului în ceea ce privește abilitatea.

Se poate intui ușor că practica deliberată poate fi utlizată în perfecționarea  diferitelor abilități.

Metanaliza condusă de Ericsson & Harwell (2019), a pus în evidență faptul că practica deliberată explică 29 % din nivelul de performanță atins. Practica intenționată și cea deliberată sunt mai puternic corelate cu performanța decât practica naivă. Iar practica deliberată și cea intenționată, luate împreună, explică 61 % din performanță. 

Desigur că trebuie să ținem cont și de genetică și de alți factori cognitivi.

Cum este înțeleasă practica deliberată de către un copil de 4-7 ani

Prea puțin se cunoaște despre modul în care copiii dezvoltă abilitatea de a selecta un comportament specific care, exersat, are drept scop de a îmbunătăți o abilitate utilă în viitor.

Pentru a fi capabil să înțeleagă și să aplice practica deliberată, un copil trebuie să fie echipat cu anumite abilități cognitive.

Altfel spus, copilașul trebuie să ajungă la „maturitatea cognitivă” care să-i permită să-și imagineze scenarii din viitor și să-și organizeze acțiunile corespunzător; mai trebuie să fie capabil să reflecteze asupra stărilor mentale proprii, dar și să le monitorizeze; mai mult decât atât, are nevoie să-i fie dezvoltate acele procese cognitive care-l ajută să-și controleze gândurile și comportamentele (Davis et al., 2016).

Toate aceste prerechizite care vin în ajutorul aplicării practicii deliberate își fac apariția în perioada preșcolară și-și continuă dezvoltarea până în adolescență.

Brinums, Imuta & Suddendorf (2018) au construit un experiment pentru a studia cum înțeleg copiii practica deliberată.

Astfel, copii, cu vârste între 4 și 7 ani, au fost invitați mai întâi într-o cameră „de încălzire” unde li s-au prezentat două clepsidre (una de 1 și alta de 5 minute), de asemenea li s-a demonstrat cât durează pâna se scurge tot timpul.

Apoi copiii au fost duși în camera A pentru etapa principala a experimentului care a adurat aproximativ 30 minute.

În camera A copiilor li s-au prezentat 3 jocuri familiare (de ex. golf). Fiecare joc era în așa fel construit încât inițial era perceput ca fiind dificil pentru copil, dar dupa 5 minute de practică devenea ușor. Cercetătorul a demonstrat cum se joacă fiecare dintre cele trei jocuri înainte de a-i lăsa pe copii să exerseze. Li s-a adus la cunoștință faptul că puțin mai târziu vor fi testați timp de 1 minut cât de bine joacă și vor  câștiga câte un sticker pentru fiecare succes.

Ulterior, au fost duși în camera B unde li s-au prezentat replici ale jocurilor din camera A. De asemenea, li s-a spus copiilor că se pot juca cât experimentatorul este plecat până se scurg cele 5 minute sau pot părăsi camera când doresc apăsând un clopoțel. În oferirea indicațiilor, cercetătorul nu a folosit cuvântul practică. Unui grup de copii li s-a spus că pot folosi timpul pentru a exersa jocul pentru care vor fi testați ulterior, altora li s-a spus ca pot să aleagă orice joc își doresc.

Dupa ce s-au scurs cele 5 minute, copii au fost întrebați care joc au ales și de ce, ce ar face acasă dacă vor să devină din ce în ce mai buni la un anumit joc, de asemenea, li s-a cerut să explice unei păpuși ce este practica.

La ce concluzii au ajuns cercetătorii?

1. La 4 anișori copilul nu demonstrează o înțelegere explicită a conceptului de practică deliberată și nici nu se angajeaza în acele comportamente ce au menirea să perfecționeze o abilitate; 
2. La 4-5 ani un copil nu recunoaște faptul că are nevoie de a practica deoarece el tinde să-și supraestimeze propriile abilități.
3. Copiii de 5 ani sunt conștienți de faptul că pentru a deveni mai buni au nevoie de practică, de asemenea explică mai bine ce este practica. Tot la 5 anișori, chiar dacă au ales să se joace mai mult timp cu jocul țintă, nu au spus că au făcut-o pentru a practica.
4. La 6 anișori copilul are nevoie de un impuls pentru a se angaja în practică, ceea ce sugerează faptul că se gândește la viitor când ia o decizie, dar are nevoie de un suport din exterior pentru a-l menține motivat;
5. Copiii de 6-7 ani aleg deliberat jocul țintă, petrec mai mult timp exersând, reușesc să-și mențină motivația în activitate și sunt conștienți de faptul că o fac pentru test;
6. La 7 ani, copilul nu mai are nevoie de un impuls, alege singur jocul țintă și poate adopta comportamente ce au menirea de-al pregăti pentru test.

Concluziile studiului reflectă o trecere lină a copilul spre înțelegerea faptului că practica duce la îmbunătățirea unei abilități.

Da, copilul are nevoie de a reuși să-și imagineze viitorul pentru a se angaja în practica deliberată, dar acest lucru nu înseamnă că nu se poate implica în acest tip de practică dacă îl instruim cum s-o facă, de altfel, în primii ani de școală, instrucțiunile directe și explicite îi ajută pe copii să se angajeze și să-și mențină motivația pe parcursul activității.

Ce putem face noi, părinții de copii micuți, pentru a încuraja dezvoltarea practicii deliberate este să-i antrenăm în fel de fel de activități repetitive plăcute, în care să urmărească anumite instrucțiuni, astfel copilul capătă experiență în conștientizarea relației dintre acțiunile repetitive și dezvoltarea abilităților și, într-un final, poate ajunge sa aleaga voluntar  practica deliberată pentru a-și dezvolta sau a deveni mai bun într-o abilitate oarecare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Brinums, M., Imuta, K., Suddendorf, T. (2018). Practicing for the Future: Deliberate Practice in Early Childhood. Child Development, 89 (6):2051-2058. doi: 10.1111/cdev.12938 
2. Davis, J.T.M., Cullen, E., Suddendorf, T. (2016). Understanding deliberate practice in preschool aged children. The Quarterly Journal of Experimental Psychology. 69 (2). 361-80.  DOI: 10.1080/17470218.2015.1082140
3. Ericsson, K.A., Harwell, K.W. (2019). Deliberate Practice and Proposed Limits on the Effects of Practice on the Acquisitions of Expert Performance: Why the Original Definitions Matters and Recommendations for Future Research. Frontiers in Psychology, 10:2396.  DOI: 10.3389/fpsyg.2019.02396
4. Ericsson, K.A. (2020). Towards a science of the acquisition of expert performance in sports: Clarifying the differences between deliberate practice and other types of practice. Journal of Sports Sciences. 38(2): 159-176. doi: 10.1080/02640414.2019.1688618.