Cum îi povestim copilului despre Moș Crăciun pentru a-i stimula gândirea critică

,,Aha! Mami, acum înțeleg de țe hâltia cu cale a împachetat Mos Căciun cadoul seamănă cu hâltia pe cale ai cumpălat-o tu. Tu esti Mosul!”.

Avea aproape 5 ani când fetița mea a descoperit că Moș Crăciun nu există, dar, cu toate acestea, mi-a cerut să lăsăm mezina familiei să creadă, în continuare, în magia Moșului.

Cât de nocivă poate fi încurajarea credinței în mitul lui Moș Crăciun?

Există o varietate de motive pentru care unii dintre părinți aleg să cultive credința în mitul lui Moș Crăciun, fie pentru că e magic și amuzant, fie pentru lecția de generozitate și altruism oferită de figura culturală, fie pentru a transmite obiceiurile mai departe.

Această categorie de părinți consideră că un copil trebuie lăsat să creadă cât vrea el în Moș Crăciun.

Pe de altă parte, există părinții care cred că Moș Crăciun distrage atenția de la alte semnificații, mult mai profunde, ale Crăciunului, că un copil învață să obțină un cadou doar punându-și o dorință și nu muncind pentru el, că un copil se simte trist, dezamăgit, furios, înșelat atunci când descoperă că Moș Crăciun nu există.

Acești părinți consideră că, atunci când apare o urmă de îndoială pe chipul sau în cuvintele unui copil, trebuie să-i fie spus neapărat adevărul.

An de an, decembrie e plin de povești despre bătrânelul cu barbă albă și costum roșu, care locuiește la Polul Nord sau în Laponia, unde are un atelier în care, cu ajutorul spiridușilor, construiește jucăriile oferite în noaptea de Crăciun copiilor din lumea întreagă.

Uneori mai atârnăm și ciorapi uriași pentru a fi umpluți cu dulciuri și cadouri, cântăm cântecele despre Moș Crăciun, îi scriem scrisori, iar în ajunul Crăciunul îi punem lângă brad omuleți de turtă dulce și lapte.

Ador magia lunii decembrie când punem în practică toate acele comportamente care-l aduc pe Moș Crăciun mai aproape de noi.

Cred că în mintea părinților care-mi seamănă, nu o dată, a răsărit întrebarea referitoare la cât de nocivă este încurajarea credinței în mitul lui Moș Crăciun.

M-am îndreptat spre știință pentru a descoperi eventuale răspunsuri.

Am găsit o cercetare exploratorie în care s-a studiat modul în care un părinte promovează povestea lui Moș Crăciun și impactul pe care-l are descoperirea adevărului asupra copilului (Anderson & Prentice, 1994).

Copilul descoperă adevărul despre Moș Crăciun, într-o manieră graduală, cam pe la vârsta de 7 ani când, la nivel cognitiv, începe să producă raționamente cauzale.

De altfel copiii de 7-9 care încă mai cred în Moș Crăciun prezintă carențe în ceea ce privește capacitatea de a produce raționamente logice, în schimb cei care au descoperit adevărul văd realitatea prin prisma principiilor logice (Prentice et al., 1979).

O parte dintre ei își dau seama singuri că este doar un mit, iar alții sunt ajutați de către părinții lor care plantează pe ici pe colo indicii.

Care credeți că au fost reacțiile emoționale experiențiate de către copii în momentul descoperirii adevărului despre Moș Crăciun?

Surpriză, o …ușurare sufletească, bucurie, de cele mai multe ori.

Tristețe, dezamăgire, furie și alte emoții negative … au apărut și ele în cercetarea amintită mai devreme, însă nu au fost de o intensitate foarte mare.

Mai mult decât atât, copiii care au aflat adevărul de la părinți nu au experiențiat distresul mai intens decât cei care au făcut singuri descoperirea.

Unele studii au indicat faptul că atitudinea părinților în ceea ce privește încurajarea credinței în mitul lui Moș Crăciun afectează nu numai gradul în care un copil crede în mit, ci și vârsta (una mult mai înaintată) la care descoperă adevărul (Anderson & Prentice, 1994; Prentice et al., 1978).

Într-adevăr, copilul învață despre lumea în care trăiește din informațiile primite de la persoanele din jurul lor care „știu despre ce vorbesc”, figuri familiale cu un discurs coerent.

Părinții sunt primele persoane de încredere din viața copilului care le pot furniza uneori și … informații false.

Bunăoară, poveștile despre Moș Crăciun nu sunt numai false, dar mai și încalcă legile fizicii prin faptul că bătrânelul cu barbă albă ajunge, în doar o singură noapte, la toți copiii de pe pământ și zboară cu o sanie din lemn, trasă de niște reni.

Copilul învață despre Moș Crăciun de la ceilalți, dar începe să se îndoiască de informațiile primite o dată cu maturizarea intelectuală.

Astfel că pe la 6-8 ani începe să pună la îndoială existența lui Moș Crăciun deoarece începe să fie atent la legile fizicii, învață să diferențieze mai bine ceea ce este posibil și ce nu, iar toate acestea fac imposibilă existența Moșului.

Prin urmare, un alt studiu sugerează faptul că acceptarea poveștii lui Moș Crăciun ca fiind adevărată, nu depinde atât de mult de informațiile primite ci de abilitățile conceptuale ale copilului. Altfel spus, un rol important îl are modul în care un copil interpretează și evaluează declarațiile primite de la ceilalți (Shtulman, 2014).

Când îi povestim copilului despre Moș Crăciun, îi oferim indicii care sădesc îndoiala în mintea lui

Copilul, ca un mic om de știință, cunoaște lumea în care trăiește prin explorarea activă a mediului.

Însă, uneori este imposibil pentru el să cunoască lumea doar bazându-se pe cunoașterea directă.

Bunăoară, cum poate învăța un copil mic despre creier, planeta Pământ, bacterii sau magnetism dacă nu din informațiile și dovezile pe care le aduc părinți sau frații mai mari în conversațiile de zi cu zi.

Informațiile pe care un copil le primește referitoare la lucrurile pe care nu le poate cunoaște direct variază în funcție de entitatea discutată, iar pe lângă conținutul informațional persoanele semnificative din viața copilului mai scapă și unele indicii despre natura reală sau fantastică a entității discutate (Canfield & Ganea, 2014).

Altfel spus, au fost sesizate distincții subtile între modul în care sunt împărtășite informațiile despre fel de fel de lucruri științifice, cum ar fi creierul, Pământul, bacteriile și cele referitoare la figurile culturale (Moș Crăciun, Zâna Măseluță, Iepurașul de Paști).

Pentru a oferi informații despre entitățile reale (bacteriile, creierul ș.a.), dar care nu se văd cu ochiul liber, de cele mai multe ori părintele apelează la fel de fel de experimente științifice, astfel că copilul are în fața ochilor evidențe clare.

Figurile culturale se creionează în baza unor obiceiuri și practici familiale, au similarități cu ființele reale, însă nu sunt reale. Din punctul de vedere al copilului, figurile culturale sunt reale. Nu-i așa că Moș Crăciun îi oferă, an de an, evidențe indirecte pentru existența lui prin cadourile ce le lasă sub brad? (Kapitáni et al., 2020)

În ciuda îngrijorărilor pe care unii dintre părinți le simt referitoare la trasarea limitelor dintre realitate și ficțiune, o cercetare a pus în evidență un nivel ridicat al promovării personajului fictiv prin organizarea unor întâlniri cu „variante” ale Moșului.

Cu cât un copil merge mai des să vadă fel de fel de variante ale Moșului (în mall-uri, parcuri, la școală ș.a), credința în magia lui se adâncește, chiar dacă Moșii pe care-i vede au voci diferite, ochelari diferiți, costume diferite.

E cumva contrar logicii ce se întâmplă. Întâlnirea cu fel de fel de Moși Crăciuni ar trebui să sădească în mintea copilului scepticismul și îndoiala, nu să adâncească credința și mai mult, nu-i așa? (Goldstein & Woolley, 2016)

Din punctul de vedere al copilului, faptul că Moșul este prezent și în mall și în parc și pe stradă, este o evidență a faptului că Moș Crăciun are abilități magice sau supranaturale și astfel crede mai mult în mitul lui.

Nu-i de mirare că unii copii afirmă existența lui Moș Crăciun în aceeași manieră precum o fac în cazul bacteriilor, creierului ș.a.

Același studiu  a pus în evidență faptul că există o discrepanță mare între cum prezentăm copiilor informațiile științifice și cele referitoare la personaje fantastice (dragoni, sirene, vrăjitoare). Acestea din urmă sunt mult mai superficiale și presărate cu fel de fel de indicii (spre exemplu, lipsa de expertiză) care-l ajută pe copil să-și de seama de natura reală sau fantastică a personajului (Canfield & Ganea, 2014).

Dacă ești un părinte care încurajezi credința în Moș Crăciun prin fel de fel de atitudini, poți alege să acompaniezi conținutul informațional oferit cu indicii ce denotă lipsa ta de expertiză.

În acest fel inviți copilul să gândească critic și să descopere singur adevărul despre Moș Crăciun.

Cum poți sădi îndoiala în mintea copilului?

Poți reflecta lipsa de expertiză prin: „Nu știu exact cum construiește Moș Crăciun atâtea jucării pentru toți copiii, dar cred că este ajutat de mulți spiriduși”.

„Cred că Moș Crăciun există” exprimă mai multă îndoială decât „Moș Crăciun există!”

Neîncrederea ce acompaniază spusele tale devine astfel cheia pe care un copil o ia în calcul atunci când evaluează dacă un lucru este sau nu real.

Poți reflecta lipsa consensului prin: „Unii cred că Moș Crăciun zboară cu o sanie din lemn trasă de reni”.

Sau poți încuraja copilul să găsească singur răspunsuri la întrebări: „Dar tu cum crezi că se deplasează Moș Crăciun pentru a ajunge la toți copiii?” 

Lăsați copiii să se bucure de magia lui Moș Crăciun, iar dacă vreți neapărat să afle adevărul puteți planta pe ici pe colo câteva indicii care să-i ridice întrebări și astfel să-l descopere singur.

BIBLIOGRAFIE:

1. Anderson, C.J., Prentice, N.M. (1994). Encounter with Reality: Children`s Reactions on Discovering the Santa Claus Myth, Child Psychiatry and Human Development, vol. 25(2), 67-84.
2. Canfield, C.F., Ganea, P.A. (2014). `You could call it magic`: What Parents and Siblings Tell Preschoolers About Unobservable Entities, Journal of Cognition and Development, 15:2, 269-286. DOI: 10.1080/15248372.2013.777841
3. Goldstein, T.R., Woolley, J. (2016). Ho! Ho! Who? Parent promotion of belief in and live encounters with Santa Claus, Cognitive Development, 39, 113-127. https://doi.org/10.1016/j.cogdev.2016.04.002
4. Kapitáni, R., Nelson, N., Burdett, E.R.R., Goldstein, T.R. (2020). The child`s pantheon: Children`s hierarchical belief structure in real and non-real figures, PloS ONE, 15(6): e0234142. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0234142
5. Prentice, N.M., Manosevitz, M., Hubbs, L. (1978). Imaginary Figures of Early Childhood: Santa Claus, Easter Bunny, and the Tooth Fairy, American Journal of Orthopsychiatry, 48 (4), 618-628.
6. Prentice, N.M., Schmechel, L.K., Manosevitz, M. (1979). Children`s Belief in Santa Claus. A Developmental Study of Fantasy and Causality, Journal of the American Academy of Child Psychiatry, 18(4), 658-667.
7. Shtulman, A., InKyung Yoo, R. (2014). Children`s understanding of physical posibility contrains their belief in Santa Claus, Cognitive Development, 34, 51-62. https://doi.org/10.1016/j.cogdev.2014.12.006