2 tehnici care ajută părinții să gestioneze emoțiile de rușine și vinovăție prin autocompasiune

Viața noastră nu este și nici nu va fi presărată numai cu momente minunate și e absolut normal să nu ne jucăm rolul de părinte perfect atunci când trecem printr-un moment mai dificil. 

Totuși, ce ne-ar face să trecem mai lin prin clipele grele este autocompasiunea. 

Nu există părinte perfect și nici viața omului nu e perfectă. Chiar dacă vrem sau nu, durerea, suferința tot își vor face loc printre celelalte momente ale vieții. 

Nu cred că există vreun părinte care nu a ridicat tonul vocii atunci când copilul s-a comportat într-o manieră neplăcută sau nu l-a ignorat atunci când, prin orice mijloace, încerca să-i atragă atenția. 

Într-adevăr, nu întotdeauna reacționăm la un comportament al copilului așa cum am prefera.

Însă, și părinții sunt ființe umane imperfecte, care mai fac greșeli uneori, iar acest lucru nu înseamnă … sfârșitul lumii.

Iar ca să facem față mult mai eficient frustrărilor și dificultăților care vin la pachet cu rolul de părinte, am putea învăța autocompasiunea.

Odată însușită această abilitate o putem preda copiilor, prin … modelare. 

Astfel că, atunci când, spre exemplu, spargem farfuria preferată a copilului, nu spunem: „of, cât de proastă sunt / cât de iresponsabilă sunt!” 

E important să nu fim critici cu noi înșine, în special atunci când ne văd copiii. 

În schimb, putem să ne privim cu mai multă blândețe și compasiune și să spunem: „îmi pare rău că am scăpat din mână farfuria ta preferată, nu am șters-o prea bine cu prosopul și, fiind udă, mi-a alunecat; data viitoare când merg la cumpărături, voi încerca să găsesc o farfurie asemănătoare și pe viitor voi avea grijă să nu-mi mai alunece din mână”.

Astfel copilul învață că nu există ființe umane perfecte, că e normal să facem greșeli pe care ar fi de preferat să le îndreptăm cât mai curând posibil, într-un mod sau altul. 

Și atunci când facem disciplinare putem oferi o lecție despre autocompasiune (Neff, 2011):

(a) în primul rând, nu criticăm copilul, pentru că altfel creăm condiții în care copilul trăiește rușinea referitor la faptul că nu s-a comportat așa cum ne-am fi dorit noi (critica continuă poate conduce la diferite probleme serioase: mai puțină autocompasiune, simptome ale anxietății sau depresiei în perioada de adult; copilul internalizează vocea critică a părintelui și o poartă cu el tot restul vieții);

(b) în doilea rând, atunci când copilul nostru a făcut o … boacănă, e de preferat să ne concentrăm pe comportamentul lui și nu asupra întregii lui ființe, deoarece vrem să transmitem ideea că ființa umană nu este definită de eșecurile sau greșelile pe care le facem, ceea ce contează este procesul continuu de învățare;

(3) în al treilea rând, e important să validăm emoțiile copilului care acompaniază comportamentul lui, și acest lucru înainte de a încerca să-l corectăm;

(4) în al patrulea rând, e de preferat să fim atenți la tonul vocii (ce mesaj vom trasmite copilului dacă pe un ton aspru vom comunica un mesaj plin de autocompasiune?)

(5) în al cincilea rând, înainte de a corecta comportamentul copilului, ar trebui să observăm dacă într-adevăr copilul afișează un comportament neplăcut sau poate problema este gândul nostru: „ceilalți vor spune despre mine că nu sunt un părinte bun deoarece copilul meu nu se comportă frumos”.

Mai jos, vă propun două exerciții prin care putem dezvolta autocompasiune și astfel să reducem din intensitatea emoțiilor de rușine și vinovăție.

2 exerciții prin care învățăm să ne privim cu mai multă autocompasiune 

O metaanaliză realizată de Jefferson et al. (2020) a pus în evidență faptul că acele intervenții parentale care au inclus componente pentru dezvoltarea autocompasiunii, au produs o creștere semnificativă a acestei abilități în rândul părinților, mai mult decât atât, au avut și efecte asupra simptomelor specifice depresiei, anxietății. 

1. Loving-kindness meditation (LKM) este un exercițiu de imagerie pe care-l puteți găsi în acest link (în limba engleză): https://soundcloud.com/jamesn-kirby/loving-kindness-meditation

Această tehnică poate să ne îmbunătățească abilitatea de autocompasiune și să producă creșteri semnificative în ceea ce privește motivația pentru a ne privi pe noi înșine, dar și pe copiii noștri cu mai multă compasiune.

Se pare că includerea acestui exercițiu printre alte practici parentale ne-ar putea ajuta să trăim starea de bine în relaționarea cu al nostru copil, să răspundem într-o manieră mai puțin reactivă atunci când copilul trece prin emoții foarte intense, precum să și cultivăm răspunsuri pline de compasiune față de noi înșine, dar și față de copilul nostru (Kirby & Baldwin, 2017).

2. Re-scrierea unui eveniment dificil este un exercițiu scurt de autocompasiune.

Emoțiile de rușine și vinovăție sunt două emoții care deseori apar ca răspuns pentru un comportament neplăcut afișat de copil sau în momentele în care părintele se percepe ca fiind incapabil de a gestiona comportamentul copilului.

Trăirea excesivă a acestor emoții poate împiedica iertarea de sine, iar aceasta din urmă vine în detrimentul stării de bine (Rangganadhan & Todorov, 2010 în Sirois et al., 2018).

În cele ce urmează, vă propun un exercițiu de autocompasiune intențională.

Luăm o foaie de hârtie și scriem o situație în care am simțim fie rușine, fie vinovăție referitor la modul în care ne-am jucat rolul de părinte. 

Apoi, înainte de a re-scrie evenimentul dificil, vom citi următoarele instrucțiuni: 

„Când te gândești la evenimentul negativ pe care tocmai l-ai scris, mi-ar plăcea să ai în minte faptul că greșelile făcute de un părinte sunt umane, comune, pe care aproape fiecare părinte le-a trăit la un moment dat. Nu ești singurul părinte care a simțit rușine sau vinovăție într-un anume moment și nici nu vei fi ultimul. 

Mai mult decât atât, e destul de obișnuit ca atunci când copilul tău s-a comportat într-un fel ce poate reflecta o „greșeală” parentală, să fii dur cu tine însuți. 

Doar că fiind dur sau critic cu propria-ți persoană, acest lucru nu va schimba cu absolut nimic ce s-a întâmplat, mai mult, poate să înrăutățească situația. 

Încearcă, în schimb, să construiești în mintea ta o perspectivă mult mai realistă asupra situației ce a avut loc și asupra modului în care te simți.

Fii mai blând cu tine, acceptă-ți necondiționat punctele slabe și privește cu mai multă compasiune situația.”

Acum, re-scrie, în câteva propoziții, evenimentul dificil, doar că de această dată pune-l într-o lumină mai blândă, plină de compasiune, în același fel cum ai face-o în cazul unui prieten care a trecut printr-o situație similară.

Se pare că autocompasiunea, prin reducerea intensității emoțiilor de rușine sau vinovăție, poate îmbunătăți starea de bine a părinților după ce au trecut printr-un eveniment dificil.

De asemenea, un părinte care-și cultivă autocompasiunea își va gestiona mult mai ușor emoțiile ce acompaniază provocările vieții de părinte (Sirois et al., 2018).

Drag părinte, fii blând cu tine … 

BIBLIOGRAFIE:

1. Jefferson, F. A., Shires, A., & McAloon, J. (2020). Parenting Self-compassion: a Systematic Review and Meta-analysis. Mindfulness, 11(9), 2067–2088.  https://doi.org/10.1007/s12671-020-01401-x
2. Neff, K. (2011). Self-Compassion. Stop Beating Yourself Up and Leave Insecurity Behind. HarperCollins Publishers Ltd: UK, London.
3. Kirby, J. N., & Baldwin, S. (2017). A Randomized Micro-trial of a Loving-Kindness Meditation to Help Parents Respond to Difficult Child Behavior Vignettes. Journal of Child and Family Studies, 27(5), 1614–1628. https://doi.org/10.1007/s10826-017-0989-9 
4. Sirois, F. M., Bögels, S., & Emerson, L.-M. (2018). Self-compassion Improves Parental Well-being in Response to Challenging Parenting Events. The Journal of Psychology, 153(3), 327–341. https://doi.org/10.1080/00223980.2018.1523123