3 activități prin care putem încuraja copilul să învețe din greșeli

O privesc pe mezina familiei cum își ia niște papucei de casă cu o talpă alunecoasă și-i spun:

„Mai ții minte cum te-ai întins pe jos ca o broscuță data trecută când ai încălțat papucii ăștia?”

„Da, mami, sunt atentă, nu voi aiuneca!”

„Bine.” îi zic.

„Dai, să știi mami, copiii mai aiunecă, nu ai cum să iezolvi pobema”. 

M-am întrebat oare cum ajunge un copil mic să învețe din greșeli? Care sunt acele abilități de care are nevoie un copil pentru a-și construi în minte un nou comportament, care să-l ducă în viitor spre o consecință diferită?

Nouă, oamenilor mari, ne e mult mai la îndemână să punem deoparte tot ce știm despre lumea în care trăim pentru a specula și a reflecta asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă alegeam o altă cale. 

Aceasta se numește gândirea contrafactuală.

 … un tip de gândire care ajută copilul să se îndepărteze de aici și acum și să construiască în mintea lui alternative la realitate.

… un tip de gândire care-l ajută să învețe din greșeli și să încerce să formuleze soluții mai eficiente pentru viitor. 

Cam pe la 4 anișori copilul începe încet-încet să construiască gândurile contrafactuale, adică să reflecteze la ce s-ar fi putut întâmpla în viața reală dacă ar fi ales alt comportament (Beck et al, 2011).

Însă simpla formulare a gândurilor contrafactuale și a celor ipotetice nu implică neapărat și posibilitatea de a recunoaște multiplele posibilități care pot avea loc la un moment dat (Beck et al., 2006).

Cam în jurul vârstei de 5/6 ani copilul reușește să realizeze faptul că în punctul T din trecut, dintr-o singură cauză pot să răsară două posibile lumi: o lume cunoscută și una imaginată (Beck & Riggs, 2014).

Altfel spus, la această vârstă, copilul înțelege relația cauzală dintr-un eveniment și consecințele lui și mai înțelege și faptul că dacă un eveniment din trecut s-ar fi petrecut … altfel, atunci ar fi avut loc o altă consecință.

Nu este chiar atât de ușor pentru un copil mic să construiască cele două lumi în mintea lui, deoarece pentru a face acest lucru el trebuie să țină în minte ambele posibilități. 

Iar aici îi vin în ajutor procesele executive dezvoltate și perfecționate.

În cele ce urmează, vă propun câteva jocuri prin care putem stimula copilul trecut de 3 anișori să învețe din greșeli sau să gândească contrafactual:

Activitatea 1: Castorașul și tuburile circulare (vârsta 3-6 ani)

În pregătirea acestei activități am avut drept inspirație articolul scris de Beck, Robinson & Apperly (2006), iar la realizarea materialelor mi-au venit în ajutor fetițele.

Împreună, am construit un panou, cu două tuburi semicirculare, în partea stângă am lipit vertical tubul albastru, iar în dreapta, unul roșu care la un moment dat se bifurca într-un tub cu buline și altul cu dungi, câte o poartă le separa pe fiecare dintre aceste tuburi de tubul roșu. 

Am construit și două seturi de cartonașe de 10*3 cm: 1 set compus din 3 cartonașe albastre și 2 roșii, celălalt set – 3 cartonașe cu buline și 2 cu dungi.

Am mai avut nevoie de un castoraș-jucărie și 3 covorașe mici. 

Fiecare drum al castorului era determinat de culoarea cartonașului selectat de către copil. Prin urmare, nici eu și nici copilul nu am putut controla drumul ales de castoraș.

Am început activitatea cu următoarele: „ Castorașul va alerga în jos prin aceste tuburi semicirculare, iar tu trebuie să pui pernuța moale la una dintre cele trei guri ale tuburilor pentru a te asigura că el nu se va lovi când va atinge podeaua.”

Într-o primă fază, am pregătit fetița pentru joc. Am lăsat-o să observe cum castorașul aleargă prin tubul albastru și am pus covorașul la gura acestuia. Apoi l-am lăsat pe castoraș să alerge prin tubul roșu, iar dacă nu știm ce cale va alege, cea cu buline sau cea cu dungi, am sugerat fetiței să pună câte un covoraș la fiecare ieșire. Apoi deschid o poartă și copilul vede cum castorașul cade ușor pe unul dintre covorașe.

În cele din urmă, i-am prezentat cartonașele. I-am explicat faptul că dacă alege un cartonaș roșu, va mai trebui să aleagă unul din setul doi pentru a decide pe care dintre căi s-o apuce: pe cea cu dungi sau pe cea cu buline. Și atunci punem doar o singură pernuță.

După ce copilul a înțeles cum merge jocul, am început să ne jucăm. 

După ce alegea cartonașul care ghida calea castorașului, întrebam fetița: „Ce poartă trebuie deschisă?”.

Iar răspunsul era urmat de un îndemn: „Pune, te rog, covorașul în locul potrivit pentru ca jucăria-castoraș să aterizeze în siguranță.”

După ce castorașul atingea podeaua, venea și întrebarea menită să stimuleze gândirea ipotetică: „Dar dacă data viitoare castorașul ar alege cealaltă cale, unde ar ateriza el?”

Putem pune și întrebări contrafactuale, în genul: „Dacă castorașul ar fi ales cealaltă cale, unde ar fi fost acum?”

Putem folosi fel de fel de jucării (figurine, biluțe de lemn, mici ghemuri din lână ș.a).

De asemenea, pentru a da o nuanță amuzantă jocului, putem să scoatem ambele porți și să așteptăm cu ochii ațintiți spre ambele guri ale tunelului și să ghicim ce cale va alege castorașul și atunci să plasăm covorașul.

Activitatea 2: „Dacă …, atunci…” și „jocul de-a … silogismele” încurajează copilul să învețe din greșeli (vârsta 3-6 ani)

Articolul scris de Beck et al. (2011) mi-a oferit câteva modele pentru activitățile „dacă …, atunci …” și „jocul de-a silogismele”.

Înainte de jocurile propriu-zise, i-am arătat fetiței cum funcționează săgeata (o săgeata cu o lungime de vreo 20 cm fixată pe o bucată de carton).  Am fixat săgeata la mijloc și deoparte și de alta am pus două figurine, o vacă și un elefant, apoi am rugat-o să întoarcă săgeata fie spre elefant, fie spre vacă. 

Apoi am început cele două activități:

Jocul „dacă …, atunci …” 

Pentru ilustrarea povestioarele „contrafactuale”, am avut nevoie de: păpuși, o măsuță de jucărie, un desen, un copac, o minge, un covoraș, pătuț mic sau oricare alte jucării/figurine pentru fel de fel de istorioare născocite de părinte.

„Îți voi povesti o scurtă istorioară și apoi te voi întreba ceva, ok? Hai să ne imaginăm că Ioana este în grădină și pictează un tablou. L-a lăsat pe masă să se usuce. În timp ce era plecată, a venit vântul și adus pictura într-un copac. ”

Acum o întreb: „Dacă vântul nu ar fi bătut, pictura ar fi fost pe masă sau în copac?” 

Alte situații pentru același joc:

„Ana se joacă cu o minge pe un covoraș portocaliu. Apoi decide că a obosit, se oprește din joacă și merge la somn în pat.”

Întrebarea „contrafactuală”: „Dacă Ana nu ar fi fost obosită, unde ar fi fost?”

Știți ce facilitează performanța copiilor la acest tip de întrebare?

… dacă-i spunem: „Nu-mi răspunde încă, gândește-te puțin la răspuns.”

Jocul de-a … silogismele

Pentru formularea silogismelor am folosit niște cartonașe: oaie mov, oaie alba, un pește într-un bol/acvariu, un pește într-un copac. 

„Îți voi spune niște povești care ți se vor părea amuzante, dar hai să ne prefacem că sunt adevărate, vrei?”

Am pus imaginea cu oița albă pe masă. Apoi i-am spus: „Hai să ne imaginăm că toate oile sunt mov” și am pus cartonașul cu oița mov pe masă. 

Apoi am formulat a doua premisă a raționamentului: „Mihai este o oiță.”

După ce i-am formulat cele două premise, i-am cerut fetiței să formuleze concluzia, întrebând-o: „Mihai este alb sau mov?”

SImilar, ne putem juca și cu cartonașele cu peștele. 

Întrebăm copilul unde locuiește peștele, apoi îi propunem să-și imagineze că toți peștii locuiesc în copac (prima premisă), ulterior îi prezentăm a doua premisă: „Tom este pește.” 

Și apoi așteptăm concluzia punându-i întrebarea: „Tom locuiește în copac sau în apă?”

Noi am folosit săgeata pentru a indica răspunsul corect.

De ce să indicăm cartonașul cu ajutorul săgeții? Pentru că folosirea acesteia inhibă tendința copilului de a oferi primul răspuns care-i vine în minte, răspuns care e cel mai la îndemână.

Altfel spus, folosirea săgeții inhibă tendința copilului de a răspunde impulsiv și-i permite să ofere un răspuns reflectiv. 

Într-adevăr, copilul poate fi ajutat să ofere răspunsuri corecte pentru întrebările contrafactuale, însă până când nu dezvoltă înțelegerea lor conceptuală, nu prea putem spune că el gândește într-o manieră contrafactuală.

Activitatea 3: Gândirea contrafactuală din … cărțile cu povestioare (vârsta 3-6 ani)

În fiecare seară, în cadrul rutinei de lectură, comportamentul personajelor din paginile citite ne pot invita la discuții despre ce s-ar fi întâmplat dacă personajul ar fi ales un cu totul alt comportament. 

După ce citim câte un fragment din poveste, putem lăsa copilul să reflecteze puțin, apoi îl rugăm să ne povestească cele ascultate ca și cum i-ar povesti unui prieten de la grădiniță, îi putem spune că poate înfrumuseța re-povestirea cu idei personale. 

După ce ascultăm relatarea, îl putem întreba: „Ce crezi despre comportamentul personajului?” (prin această întrebare încercăm să-l încurajăm să elaboreze povestioara fără a-i spune direct să gândească contrafactual)

În lecturile noastre, am putut observa cum gândirea contrafactuală apare mai des atunci când personajul trece prin situații mai puțin plăcute, de aici și funcția preventivă a acestui tip de gândire, ce permite oamenilor să ia în considerare modul în care vor acționa pe viitor.

Un copil de 5, 8-11 ani este capabil să ia în considerare modul în care pot fi schimbate antecedentele pentru a preîntâmpina evenimentele viitoare neplăcute. Aceasta este și o vârstă destul de importantă pentru dezvoltarea gândirii contrafactuale. Uneori gândurile contrafactuale se pot produce spontan, alteori consecințele nefavorabile îi împing pe copii să gândească contrafactual (Guajardo et al., 2016).

Te invit, drag părinte, să-ți îndemni copilul prin fel de fel de jocuri să-și construiască în minte o lume imaginară în care să observe cum un comportament alternativ poate duce la o cu totul altă consecință. 

O poți face fără să te complici prea mult, te poți opri din când în când și să-ți întrebi copilul: „Dar oare ce ai fi putut face diferit/ce alt comportament ai fi putut alege pentru a nu te lovi / a nu cădea/ a avea un alt rezultat.”

BIBLIOGRAFIE:

1. Beck, S. R., Robinson, E. J., Carroll, D. J., & Apperly, I. A. (2006). Children’s thinking about counterfactuals and future hypotheticals as possibilities. Child Development, 77(2), 413-426. https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.2006.00879.x 
2. Beck, S. R., Carroll, D. J., Brunsdon, V. E., & Gryg, C. K. (2011). Supporting children’s counterfactual thinking with alternative modes of responding. Journal of experimental child psychology, 108(1), 190-202. https://doi.org/10.1016/j.jecp.2010.07.009 
3. Beck, S. R., & Riggs, K. J. (2014). Developing thoughts about what might have been. Child development perspectives, 8(3), 175-179. https://doi.org/10.1111/cdep.12082
4. Guajardo, N. R., McNally, L. F., & Wright, A. (2016). Children’s spontaneous counterfactuals: The roles of valence, expectancy, and cognitive flexibility. Journal of experimental child psychology, 146, 79-94. https://doi.org/10.1016/j.jecp.2016.01.009