5 jocuri de-a emoțiile pentru însușirea vocabularului emoțional

Ador să prind emoțiile calde și proaspete ce-și fac apariția în interacțiunile cu fetițele mele și apoi să le căutăm un nume.

Însă, uneori, pentru însușirea și aprofundarea vocabularului emoțional e nevoie de niște jocuri sau activități specifice. Jocul oferă copilului un mediu relaxant și propice pentru învățarea unor concepte noi.

Identificarea și diferențierea emoțiilor sunt importante. Iată de ce!

Când mașina merge bine, nu prea ne interesează să știm totul despre funcționarea motorului, însă când auzim un zgomot mai ciudat, în procesul de a încerca să rezolvăm problema, devine important să cunoaștem cuvintele ce descriu componentele motorului.

La fel e și atunci când simțim un disconfort emoțional, devine important să descoperim ce anume ne cauzează distresul, iar primul pas în acest sens este să verificăm ce emoție trăim (Fuggle et al., 2013).

Atunci când avem o problemă emoțională, de cele mai multe ori ne este greu să identificăm exact emoția pe care o simțim, nemaivorbind de situațiile în care ne năpădesc în același timp două emoții.

Să presupunem că am apelat la strigăt pentru corectarea unui comportament al copilului, situație în care putem simți vinovăție referitor la comportamentul nostru verbal, dar și furie orientată spre noi înșine născută din gândul: „of, nu sunt capabilă să mă abțin de la strigăt”.

E ca și cum am amesteca două culori. Când amestecăm galben cu albastru, obținem verde. Ați simțit vreodată o emoție „verde”?

Emoțiile pot fi privite ca niște culori, fiecare stă în tubul ei, însă atunci când le amesteci și obții o nouă nuanță, este destul de dificil să-ți dai seama ce culori ai folosit (Fuggle et al., 2013).

Identificarea emoțiilor ne dă uneori dureri de cap nouă, oamenilor mari, nemaivorbind de un copil. De aceea, pentru a ne ajuta copilul să-și descopere nuanța emoției pe care o simte, un prim pas constă în familiarizarea lui cu vocabularul emoțional.

Un copil ce are însușit vocabularul emoțional reușește să identifice și să facă diferența între emoțiile pe care le experiențiază.

Vă propun, în cele ce urmează, câteva jocuri de-a emoțiile:

Activitatea 1: Etichetarea emoțiilor

O modalitate simplă este aceea de a eticheta emoțiile proprii, emoțiile copilului, a păpușilor cu care ne jucăm (Drewes, 2009).

În timpul diverselor interacțiuni sau jocuri cu copilul, își fac apariția fel de fel de emoții. Copilul poate simți frustrare, furie, bucurie în timpul interacțiunilor cu părintele. Este momentul oportun pentru noi, părinții, să-l facem conștient de emoțiile pe care le simte și să-l ajutăm să le înțeleagă.

Activitatea 2: Flashcard-uri cu emoții

Pentru această activitate, putem alege câteva cartonașe cu emoțiile de bază selectate de aici: http://ubc-emotionlab.ca/research-tools/nucdsee/ (Tracy et al., 2009).

Îmi place să folosesc imagini unde oameni reali schițează emoțiile, dar și cartonașele cu chipuri desenate pot fi utile.

Pentru această activitate ne putem inspira din lecția în 3 pași în stil Montessori.

• Pasul 1: îi vom prezenta maxim 3 cartonașe cu emoții și spunem copilului: „Această emoție e frica/furia/bucurie”. Putem descrie comportamentele asociate fiecărei emoții.
• Pasul 2: după ce copilul s-a familiarizat cu toate emoțiile, prezentându-i din nou maxim 3 emoții, verbalizăm următoarea comandă: „Arată-mi emoția de frică/furie/bucurie”. Copilul va indica emoția.
• Pasul 3: această etapă a activității este pentru copilașii care au dezvoltat cât de cât limbajul. Indicăm una dintre imagini și întrebăm copilul: „Ce emoție e aici?”, „Cum se numește această emoție?” (în felul acesta dezvoltăm vocabularul emoțional).

Activitatea 3: Conectarea emoțiilor cu aspectele fiziologice

Înainte de a reuși să  gestioneze emoțiile, copilul ar trebui să învețe să recunoască și să interpreteze corect semnalele date de corpul lui.

Reacțiile fiziologice pot servi drept ancore în identificarea emoțiilor, mai ales în cazul copiilor mai mici. Putem întreba copilul: „Cum se simte corpul tău atunci când…?”

Mult mai eficient este să facem legătura cu situația în care simte emoția: „Cum se simte corpul tău atunci când auzi cum mami te ceartă?” (este o modalitate concretă de a înțelege emoțiile).

„Ce schimbări simți în corp?” Un eventual răspuns din partea copilului ar fi: „Stomacul e trist, capul e plin.” Putem continua cu întrebarea: „Dacă stomacul tău ar putea vorbi, cum ar spune că se simte?” Un posibil răspuns: „Bolnav”. Putem continua cu : „Poți desena emoția pe care o simți?” (dacă cumva copilul întâmpină dificultăți în a identifica emoția pe care trebuie s-o deseneze, putem oferi și sugestii ale emoțiilor din care copilul poate să aleagă).

O altă modalitate prin care putem ajuta copilul să-și dea seama de aspectul fiziologic este să facem o scanare a corpului (Drewes, 2009):

1. Cum se simte capul tău? Este o tensiune, durere de cap, gânduri care roiesc?
2. Cum se simte fața ta? Uită-te în oglindă, observă poziția sprâncenelor, dinții încleștați.
3. Cum se simt gâtul și umerii? Sunt ridicați umerii mai sus de gât, gâtul se simte tensionat?
4. Inima iți bate mai tare? Pune mana pe piept să vezi cât de tare îți bate inima?
5. Respirația este alertă, adâncă? Ajută copilul să vadă cât de repede respiră.
6. Pumnii sunt încleștati? Observați pumnii.

Activitatea 4: Desenul fețelor umane

Pentru această activitate, luați o foaie și desenați 4 cercuri goale. Rugați copilul să deseneze emoțiile: bucurie, tristețe, furie și anxietate/frică. Poate să scrie numele fiecărei emoții sub cerc. Acesta poate deveni codul emoțional al copilului (Friedberg, 2002).

Activitatea 5: Cărțile cu povestioare ilustrate

În rutina noastră de lectură zilnică citim fel de fel de cărți în care apar personaje ce experiențiază diferite emoții. Ne oprim pe parcursul cărților și discutăm despre emoțiile ce apar.

Activitatea se potrivește foarte bine copiilor care au limbajul dezvoltat și cunosc cât de cât etichetele emoțiilor, însă poate fi realizată și cu copii care încă nu știu să se exprime verbal.

Într-una dintre rutinele noastre de lectură citeam următoarele rânduri:

„ Asae a luat-o la fugă spre strada cea mare. – Dacă Aya a pățit ceva? Inima îi bătea cu putere” (fragment din Asae și sora ei cea mică, de Y. Tsuitsui și A. Hayashi).

Ne-am oprit puțin din lectură și am avut următorul dialog:

– Oare ce emoție a simțit Asae când și-a dat seama că surioara ei lipsește? (încerc să pun emoția într-un context; astfel întăresc ideea că emoția apare într-o anumită situație, deocamdată nu-i amintesc faptul că emoția este dată de modul în care gândim despre situație)

– Frică, îmi răspunde fetița.

– Tu ai simțit recent emoția de frică/anxietate? (vreau să văd dacă reușește să identifice emoția în viața curentă)

– Da!

– Ce anume s-a întâmplat în momentul în care ai simțit frică? (accentuez din nou faptul că emoția apare într-un context)

– Când încercam să-ți pregătesc o surpriză și tu ai intrat peste mine la balcon și m-am speriat.

– Ai simțit emoția de frică, dar corpul tău cum s-a simțit, ce anume a făcut corpul tău când tu te-ai speriat? (încerc să aduc în planul conștienței faptul că emoția este trăită și fiziologic)

– Am tresărit și inima îmi bătea tare ca lui Asae.

– Aha! Și corpul a simțit cu tine emoția. Și ai reușit să calmezi frica? (aici am vrut să văd dacă-și mai amintește de tehnicile învățate împreună prin care încercăm să reducem intensitatea emoției)

– Da! Am respirat adânc! îmi spune fetița cu mândrie în ochișori.

Am fi putut discuta mai multe pornind de la acel fragment, dar forfoteala surioarei mai mici care, între timp, se plictisise să se tot uite la aceeași imagine și să ne arunce câte o ocheadă din când în când, ne-a făcut să trecem la pagina următoare.

Îmi place mult această vânătoare de emoții. În primul rând nu ai nevoie de nu știu ce materiale, ai nevoie doar de cărți. În al doilea rând e un exercițiu în care copilul învață faptul că emoțiile sunt normale și că sunt trăite și de alții.

Un aspect important de care să ținem cont atunci când ne jucăm de-a emoțiile cu copiii este faptul că foarte ușor presupunem că ei înțeleg și diferențiază stările emoționale, în realitate nu e așa. E nevoie de mult, mult, mult exercițiu.

BIBLIOGRAFIE:

1. Drewes, A. (2009) . Blending Play Therapy with Cognitive Behavioral Therapy. Evidence-Based and other Effective Treatments and Techniques, New Jersey: John Wiley & Sons, Inc.
2. Friedberg, R.D, McClure, J.M. (2002). Clinical Practice of Cognitive Therapy with Children and Adolescents. The Nuts and Bolts, New York: The Guilford Press.
3. Fuggle,P., Dunsmuir, S., Curry, V. (2013). CBT with Children, Young People & Families, UK: SAGE Publications Ltd.
4. Tracy, J. L., Robins, R. W., & Schriber, R. A. (2009). Development of a FACS-verified set of basic and self-conscious emotion expressions. Emotion, 9, 554-559. doi: 10.1037/a0015766.