Ce ar trebui să știe orice părinte despre modul în care apar problemele emoționale

„I-am rănit sentimentele”, „comportamentul copilului mă înfurie”, „el m-a făcut să mă comport așa”, „mama m-a supărat din nou cu remarcile ei”, „m-ai făcut de rușine”. Auzim afirmații din acestea aproape zilnic în jurul nostru.

Toate, din păcate, descriu modul în care mulți dintre noi vedem problemele emoționale.

Toate împărtășesc ideea că o persoană sau un eveniment din exterior cauzează emoțiile și comportamentele noastre.

Îmi amintesc, cu zâmbetul pe buze, un exemplu găsit într-o carte pe vremea când încercam să înțeleg mai bine ce-i cu modelul ABC cognitiv.

Autorul vorbea despre o pacientă care se confrunta cu dificultatea de a respecta dieta pentru diabet. La nivel cognitiv, știa că nu trebuie să mănânce prăjituri, dar îi lipsea voința.

În momentul în care i s-a cerut să ofere un exemplu în care nu a respectat dieta, pacienta a spus: „A fost chiar în această dimineață, eram la cumpărături, căutam niște ustensile de bucătărie și dintr-o dată mi-am zis să fac o pauză de cafea. Atunci am vazut un tort cu cremă de vanilie, o sa ți se pară amuzant, dar tortul m-a făcut să-l mănânc.”

În timp ce o asculta, psihoterapeutul ei își imagina cum tortul s-a apropiat încet de gura pacientei, i-a deschis gura și … „s-a mâncat” singur (Dryden, 2003).

E un exemplu nostim și poate cam exagerat, dar, din păcate, nu puțini sunt oamenii care conectează situațiile neplăcute  prin care trec de comportamentele adoptate sau emoțiile experiențiate în situațiile respective și o fac cât ai pocni din degete.

Modelul ABC propune o schemă prin care putem înțelege și explica problemele emoționale. Pe scurt, A descrie situația, B-ul  – gândurile referitoare la situația respectivă, iar C-ul reflectă emoțiile, comportamentele, cognițiile noastre în situația respectivă.

B-ul este cel care mediază relația dintre A și C. Cu alte cuvinte, nu problema care a apărut în relația cu al meu copil mă face să simt furie și să adopt un comportament dezadaptativ, cum ar fi să ridic tonul vocii. Nu!!! Furia intensă se naște din modul în care percep la nivel cognitiv situația.

Eu sunt responsabilă de emoția pe care o simt, de comportamentul pe care-l adopt într-o anume situație, cu alte cuvinte eu singură îmi creez problemele emoționale.

La fel și pacienta din exemplul de mai sus, doar ea e responsabilă de faptul că nu s-a putut abține și a mâncat tortul. Poate fi absolvită de responsabilitate doar dacă s-a inventat un tort care „se mănâncă” singur (Dryden, 2003).

E posibil, în acest moment al lecturii articolului, să nu fii de acord cu ce am scris. Poate îți vei spune: „Cum așa? Comportamentul copilului m-a înfuriat, m-am înfuriat numai când l-am văzut cum țipă când vrea ceva.”

Hai să-ți explic puțin ce-i cu gândurile sau credințele noastre.

Pornim de la: A x B  determină C, altfel spus situațiile neplăcute sau evenimentele activatoare (A) și modul în care percepem la nivel cognitiv A-ul, adică gândurile noastre despre A (B), determină emoțiile, comportamentele și gândurile noastre (C).

A-ul descrie nu numai un eveniment din realitatea noastră, dar mai poate descrie și un „eveniment” din mintea noastră.

Atunci când analizăm A-ul din model, adică situația, trebuie să avem în minte că trăim în 3 realități concomitent (Dryden, 2013):

1. Realitatea percepută – aceasta circumscrie realitatea așa cum o descriem și despre care credem că este adevărată;
2. Realitatea confirmată – descrie un consens social a ceea ce s-a întâmplat în realitate, altfel spus dacă mai mulți martori asistă la același eveniment și-l descriu într-o manieră similară, aceea este realitatea confirmată.
3. Realitatea inferențială, aici apare concluzia pe care o facem pornind de la ceea ce am văzut.

Vă mai amintiți orele de logică? Acolo am învățat despre inferențe.

Inferența este o operație prin care se ajunge la o anumită concluzie care, deși nu este logic derivată din premise, are un anumit grad de probabilitate.

Oamenii au un mod unic, propriu de a privi realitatea. Gândurile de tip inferențial sunt concluzii la care ajungem pornind de la percepțiile noastre asupra realității. De exemplu, copilul tău se joacă în camera lui, deodată auzi un zgomot puternic, urmat de un plânset, poți infera faptul că micuțul tău a căzut și s-a lovit.

Dacă avem gânduri raționale referitoare la un eveniment neplăcut, atunci vom experienția emoții negative sănătoase, vom adopta comportamente productive și vom avea gânduri constructive.

În schimb, dacă avem gânduri iraționale referitoare la un eveniment neplăcut, vom experienția emoții negative nesănătoase, comportamente neproductive și gânduri distorsionate (Dryden, 2013).

Să luăm, spre exemplu, situația copilului care oferă un tantrum părintelui în plină zi sub privirea altor părinți. Această situație poate fi percepută de o mămică într-o manieră rațională, caz în care în mintea ei apar gândurile: „Ok, e doar o etapa în dezvoltarea copilașului meu, știu, e neplăcut să se uite toată lumea la mine, dar pot accepta privirile celorlalți țintite asupra mea,  tantrumul copilului meu nu spune despre mine că sunt o mamă incapabilă.”

O altă mamă poate percepe situația într-un mod irațional astfel că poate reacționa, la nivel emoțional, prin anxietate și prin mintea ei pot trece gândurile: „oare ce gândește lumea aceasta despre mine?”, „sunt o mama incapabilă”, „nu mai pot tolera astfel de tantrumuri”, „de ce mi se întâmplă tocmai mie?”.

Ambele mămici trec prin aceeași situație. Ce le diferențiază este modul în care percep evenimentul neplăcut, iar acesta conduce la experiențierea unei emoții negative sănătoase (ex. îngrijorarea, nemulțumire) în cazul primei mame și la emoții negative nesănătoase (anxietate, furie) în cel de-al doilea caz.

În rândul consecințelor născute dintr-o anume percepție a situației sau a evenimentului neplăcut, pe lângă emoții și comportamente, se regăsesc și cognițiile. Gândirea rigidă, extremă (B) afectează conținutul gândurilor ce acompaniază emoțiile și comportamentele, dar și procesele cognitive: memoria, focusarea atenției.

Astfel că dacă am o credință irațională legată de eșecul meu în rolul de părinte, atenția mea se va orienta spre acele elemente din mediu pe care le asociez cu eșecul, de asemenea, voi accesa din memorie mai ușor și mai des amintirile legate de eșec.

Fii un model de urmat pentru al tău copil și începe să privești problemele emoționale prin prisma modelului ABC.

Copilul învață modelul ABC  urmărindu-ne coloratura emoțiilor și a comportamentelor noastre și mai ales ascultă cuvintele rostite în diferitele situații plăcute sau mai puțin plăcute ale vieții.

Treziți părintele mindful din voi și conștientizați maniera în care legați literele din modelul ABC, dacă observați că faceți legătura A-C, nu-i nicio problemă, în liniște căutați B-ul și faceți-i loc între A și C.

Nici nu veți realiza cât de repede copilul vă va prelua discursul verbal pliat pe modelul ABC.

Încet-încet „comportamentul tău mă enervează” va deveni „simt nemulțumire/furie când te comporți așa”. Oare ce-mi trece prin minte referitor la comportamentul neplăcut al copilului meu când simt furie? Aceasta e întrebarea pentru a încerca să aduceți la suprafață B-ul.

Adultul, dar și copilul care înțelege și aplică modelul ABC este mai puțin predispus la focusarea pe situația/ problema neplăcută în care simte o emoție negativă nesănătoasă. Dacă, de exemplu, un obiectiv dezirabil nu este atins, ei pot învăța să-și pună întrebări și să dispute credințele sau asumpțiile  iraționale ce conduc la răspunsuri dezadaptative (Knaus, 1974).

BIBLIOGRAFIE:

1. Dryden, W. (2013). The ABCs of REBT Revisited. Perspectives on Conceptualization. UK, London: SpringerBriefs in Psychology.
2. Dryden, W. (2003) Rational Emotive Behaviour Therapy. Theoretical Developments. Brunner-Routledge, New York.
3. Knaus, W. J. (1974). Rational emotive education: A manual for elementary school teachers. New York: Institute for Rational Living. Retrieved from: http://www.rebtnetwork.org/library/Rational_Emotive_Education.pdf