7 sfaturi de la Albert Ellis despre cum putem preveni anxietatea copiilor

Problemele din sfera anxietății apar și se instalează la vârste diferite, acest lucru pentru că dezvoltarea cognitivă și socială, alături de factorii genetici și cei de mediu, afectează momentul în care anxietatea își face apariția.

E important să cunoaștem aceste perioade vulnerabile, pentru că ele ne pot ghida măsurile de prevenție ce țintesc exact factorii care contribuie la instaurarea anxietății.

Copilăria și adolescența timpurie sunt perioade numai bune pentru apariția anxietății de separare, a fobiei specifice și a celei sociale.

Agorafobia fără tulburarea de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea de panică și tulburarea de anxietate generalizată aleg să se instaleze puțin mai târziu, în tinerețe (de Lijster et al., 2017).

Tulburările de anxietate în cazul copiilor și adolescenților au o prevalență anuală între 5.7% și 17.7%. O parte din acești copii vor duce cu ei anxietatea spre vârsta adultă, când pot dezvolta și tulburări depresive.

Împletirea anxietății cu depresia poate crește severitatea simptomelor experiențiate și apoi acestea să afecteze funcționarea globală a copilului, reflectată în performanța scăzută în mediul școlar, conflicte familiale, abuz de substanțe, risc suicidar (Melton et al., 2016).

Nici pe noi nu ne-au ocolit fricile din perioada copilăriei mici. Știam că sunt frici pasagere și că, o dată cu trecerea timpului și maturizarea cognitivă a fetiței, încet-încet se vor estompa, totuși mi-am propus să-i fac trecerea prin acele frici mai ușoară.

Cum am făcut acest lucru?

Am pus în practică sfaturile lui Albert Ellis, fondatorul terapiei rațional-emotive și comportamentale, o formă de terapie tare dragă mie.

Am spicuit câteva dintre sfaturile lui care ne-au ajutat pe noi mult și pe care vreau să vi le împărtășesc în cele ce urmează (Ellis et al., 1978):

1 Este de preferat să ferim copilul foarte mic de stimulii care-i produc anxietate intensă

Inițial e de preferat de ținut copilul … departe de zgomotele puternice, de întuneric sau oricare alt obiect în prezența căruia simte o frică intensă.

Desigur, nu îl putem proteja chiar tot timpul de stimulii „fricoși”, altfel cum ar putea cunoaște lumea în care trăiește, mai mult decât atât, poate să rămână cu acele frici pentru totdeauna.

Însă atunci când știm că un anumit zgomot, întunericul sau un personaj din desene animate îi provoacă anxietate intensă, înțelept este să-l ferim de acestea mai ales când are o vârstă foarte mică.

Pe măsură ce crește, copilul începe să înțeleagă că un cățeluș, zgomotul puternic al unui robot de bucătărie sau al unui aspirator nu sunt chiar așa de periculoase și încet-încet se va obișnui să le tolereze.

2 „Ascunde” emoția ta de anxietate în prezența copilului

Dacă tu, în rolul părinte, știi că ai probleme cu anxietatea, e de preferat să-ți antrenezi abilitățile de auto-reglare.

Ascunde anxietatea ta atunci când ești împreună cu copilul tău.

Știu, acest lucru pare imposibil, pentru că un părinte anxios îi transmite copilului frica prin fel de fel de elemente non-verbale foarte greu de controlat.

Însă, dacă și tu ai fel de fel de frici legate de cățeluși, gângănii ș.a, e de preferat să scapi de gândurile „catastrofice”.

Dacă nu reușești să îți auto-reglezi emoția de frică sau s-o ții ascunsă în momentul în care interacționezi cu copilul tău, care și el e năpădit de anxietate, nu vei avea resursele necesare să-l ajuți în acel moment.

3 E de preferat să oferim explicații raționale pentru fricile copilului într-un mod repetitiv.

Un copil cu multe frici inspirate din lumea externă trebuie abordat de către părinte într-o manieră răbdătoare, plină de bunăvoință și cu persistență.

Atunci când copilul este în panică, el nu va da doi bani pe explicațiile tale raționale legate de frica lui, dar ai răbdare, după ce îi mai scade anxietatea, poți explica rațional cele întamplate. 

Repetarea continuă a explicațiilor raționale s-a dovedit a fi utilă.

Albert Ellis ne spune că unul dintre motivele pentru care un copil simte anxietate în fața unui stimul, nu este pentru că un anume obiect este periculos, ci pentru că în mod repetat își spune că nu poate tolera prezența stimulului și că trebuie să fie anxios atunci când acesta este prezent.

Dacă noi, părinții, într-o manieră calmă, îi transformăm acele gânduri  rigide în unele flexibile și, în mod constant, arătăm copilului că nu pățește nimic dacă se află în prezența stimulului „fricos”, la un moment dat el se va convinge că ce spunem este adevărat și gândurile care-i produc anxietatea se vor disipa.

4 Nu vom râde și nu ne vom bate joc de fricile copilului

Dacă vrem să ajutăm copilul să treacă lin peste fricile lui, e de preferat să nu râdem sau să-l învinovățim pentru că le simte.

Sensibilitatea lui ridicată se naște, pe de o parte, din faptul că el are puțină încredere în propriile abilități de a face față diferitelor probleme cu care se confruntă, iar pe de altă parte din gândul că va fi copleșit de acele probleme.

Dacă mai venim și noi cu ridiculizări referitoare la fricile lui, copilul va simți cum încrederea în sine îi scade și mai mult și astfel va ajunge să experiențieze frica și mai intens.

Oricât de plină de haz ar fi frica lui, îi vom explica copilului faptul că ființa lui umană nu se identifică cu performanța lui la un moment dat.

Altfel spus, faptul că la un moment dat îi este frică de un zgomot puternic, acest lucru nu-l face complet incapabil, fără speranță.

Pe de o parte frica trebuie atacată într-o manieră obiectivă, trebuie să-i arătăm copilului că ea e lipsită de motiv, că unii copii nu o trăiesc și că nu există posibilitatea ca obiectul fricii să-l rănească (un aspirator, un robot de bucătărie ș.a).

Iar pe de altă parte, trebuie să-i arătăm că orice ființă umană are dreptul să greșească, ceea ce nu-l face inferior, experiențiind anxietatea în fața unui aspirator la un moment dat, nu demonstrează faptul că va reacționa similar și în alte situații.

5 Umorul îl face pe copil să treacă mai ușor peste frică

Dacă apelăm la umor sau, altfel spus, reducem gândurile lui la absurditate e posibil să-l facem să înțeleagă că-și poate controla propriul conținut cognitiv.

Nu-i așa că este destul de amuzant să-ți fie frică de toți câinii când, de fapt, unii sunt pui mici și inofensivi, cărora le este frică de animale mai mari?

De asemenea, îi putem arăta copilului desene amuzante în care apare un adult căruia îi este frică de un cățeluș mic și unde poate observa cât de amuzantă e frica lui.

Totuși, este important de reținut faptul că umorul trebuie orientat spre frica copilului și nu spre el ca persoană. Altfel spus, trebuie să avem mare grijă să nu atacăm o dată cu fricile lui și acceptarea necondiționată a sinelui.

6 E de preferat să-l obișnuiești pe copil … încet-încet cu obiectul fobiei

Nu-i putem trata fricile copilului decât dacă îl expunem stimulilor „fricoși” într-o manieră graduală, astfel că încet-încet în mintea copilului obiectul de care îi este frică va putea fi asociat cu ceva plăcut.

Bunăoară, dacă unui copil îi este frică de zgomotul puternic al aspiratorului, pentru început vom alege cea mai mică putere de aspirare care, implicit, produce un zgomot de intensitate mică.

Apoi încet-încet, vom trece la următoarea treaptă și tot așa până când copilul va ajunge să suporte cu ușurință zgomotul puternic.

7 Păstrează-ți calmul când vii în întâmpinarea fricii copilului

E de preferat să ne păstrăm calmul atunci când abordăm anxietatea copilului, dacă scopul nostru este acela de a-i face mai ușoară trecerea peste emoția intensă de anxietate.

E nevoie să învățăm să recunoaștem faptul că fricile copilului nu sunt catastrofale, intensitățile sănătoase ale fricii au o forță constructivă prin care devenim mai atenți și mai prevăzători.

De altfel, frica unui copil poate fi chiar un semn de inteligență, poate reflecta instinctul de auto-conservare și nu înseamnă neapărat că are o problemă.

Chiar și în momentele în care fricile copilului par a fi exagerate, nu trebuie să le mai acompaniem și noi cu … panica noastră.

Unul dintre motivele pentru care un copil apelează foarte ușor la catastrofizare este pentru că ne observă foarte atent reacțiile în diferite contexte de viață, iar în mintea lui își face loc credința conform căreia a face din tânțar armăsar este un răspuns normal al ființei umane.

Sau … poate a observat că viața devine mai palpitantă atunci când își pune pe jar părinții și alege să adopte acele comportamente tocmai pentru a mai șterge din monotonia zilei.

Dacă cumva observi tendințe „anxioase” la copilul tău poți încerca, într-o primă fază, să aplici sfaturile cu caracter profilactic prezentate mai sus, însă mi-ar plăcea să ai în minte faptul că dacă anxietatea este destul de intensă și nu este una pasageră, rămânând netratată, își poate face drum până dincolo de adolescență.

Iar unul dintre tratamentele care și-au demonstrat eficiența în problematica tulburărilor anxioase în cazul copiilor și adolescenților este psihoterapia cognitiv-comportamentală (Higa-McMillan et al., 2015).

BIBLIOGRAFIE:

1. Ellis, A., Moseley, S., Wolfe, J.L (1978). How to Raise An Emotionally Healthy, Happy Child, California: Wilshire Book Company.
2. Higa-McMillan, C.K., Francis, S.E., Rith-Najarian, L., Chorpita, B.F (2015). Evidence Base Update: 50 Years of Research on Treatment for Child and Adolescent Anxiety, Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology, vol. 45 (2): 1-23, https://doi.org/10.1080/15374416.2015.1046177
3. de Lijster, J.M., Diercks, B., Utens, E.M.W.J., Verhulst, F.C., Zieldorff, C., Dieleman, G.C., Legerstee, J.S. (2017). The Age of Onset of Anxiety Disorders: A Meta-analysis, The Canadian Journal of Psychiatry, vol. 62(4), 237-246. DOI: 10.1177/0706743716640757
4. Melton, T.H., Croarkin, P.E., Strawn, J.R., McClintock, S.M. (2016). Comorbid Anxiety and Depressive Symptoms in Children and Adolescents: A Systematic Review and Analysis, Journal of Psychiatric Practice, 22(2): 84-98 doi: 10.1097/PRA.0000000000000132