Bine ai venit pe MiculRealist.com, blog dedicat educației rațional-emotive și parenting-ului validat științific.

Numele meu este Gloria Pașca, sunt psihoterapeut format în psihoterapiile cognitive și comportamentale și-mi place la nebunie să-mi petrec timpul cotrobăind printre ultimele cercetări ce investighează teme din domeniul parenting-ului, cel al dezvoltării cognitive și socio-emoționale a copilului și apoi să caut modalități de a pune în practică informațiile culese.

Sunt și mamă pentru două fetițe năzdrăvane, care, dacă nu zilnic, o dată la două zile, îmi creionează situații în care pot să aplic tehnicile de parenting învățate. Dacă apare o problemă în relația mea cu fetițele mă apuc să caut soluții validate, le adaptez situațiilor, le implementez, monitorizez achiziția și evoluția comportamentelor sănătoase, mai schimb câte ceva pe parcurs.  Ador să fiu un părinte ce gândește într-o manieră științifică.

De ce Micul Realist?

La câteva luni de la nașterea primei fetițe a început să mă preocupe problema găsirii unor modalități eficiente de a-i forma abilități cognitive și emoționale.  Atunci am început să schițez OMUL pe care vreau să-l formez.  M-am gândit la propria-mi viață, mi-am imaginat viața fetiței mele, îmi doream să formez un om echipat cu „talentul” de a se privi pe sine, pe ceilalți și viața într-un mod rațional și acest lucru educat cât mai de timpuriu.

Am început să scriu din dorința de a ține o agendă /jurnal cu informațiile colectate din studiile de specialitate, dar și pentru a împărtăși cele învățate altor părinți care vor să descopere soluții validate științific pentru provocările de zi cu zi ce se nasc din interacțiunea cu copiii lor. 

Scriu și pentru părintele care, la fel ca mine, uită de perfecțiune și tinde spre acceptarea de sine necondiționată, un părinte care dedică timp pentru perfecționarea abilităților proprii, devenind astfel un model pentru copilul lui.

Scriu pentru părintele care vrea să planteze, de la o vârstă fragedă,  gândurile raționale în mintea copilului și astfel să formeze un om sănătos mental.

Mai scriu și pentru părintele care vrea să educe un om echipat pentru viață cu abilități de auto-reglare emoțională, ce gândește într-un mod creativ, dar și critic, ce are însușite aspecte din sfera inteligenței emoționale și practicile mindfulness, un om fericit.

Cum văd viitorul Micului Realist?

Obiectivele  sunt:

  • să mențin informația cât mai proaspătă posibil prin completarea ei cu rezultatele ultimelor cercetări;
  • să-ți ofer resurse bibliografice de încredere dacă vrei să aprofundezi o temă de interes;
  • să-ți ofer informații și modalități de a înțelege diferite concepte ce țin de parenting-ul validat științific, informații ce te vor ajuta, pe de o parte, în procesul de auto-dezvoltare, iar pe de altă parte te vor pregăti pentru a face față provocărilor născocite de copilul tău;
  • să-ți descriu pas cu pas activități practice pe care le poți prezenta copilului  pentru dezvoltarea diferitelor abilități;