Cum am învățat rezolvarea de probleme croșetând o păturică

Nu putem fugi de probleme, acestea se ivesc zi de zi în fața noastră, iar pentru a le rezolva e de preferat să identificăm soluții ce pot fi cu ușurință puse în practică.

Rezolvarea de probleme este o „unealtă” destul de importantă pe care o putem strecura în tolba cu tehnici ce-i va face copilului viața mai lină și mai interesantă.

Câteva evidențe sugerează faptul că, rezolvarea de probleme, luată separat, nu are un efect semnificativ asupra simptomelor depresive, altfel spus, doar training-ul în rezolvarea de probleme nu ușurează simptomele tinerilor care trăiesc depresia, însă un astfel tip de training poate totuși să îmbunătățească răspunsul la tehnicile specifice terapiei cognitiv-comportamentale (Krause et al., 2021).

Mai mult, studiile de specialitate sugerează faptul că anumite carențe în rezolvarea de probleme, cum ar fi intrarea în defensivă în fața unei provocări sau, dimpotrivă, acționatul impulsiv fără a gândi la posibilele consecințe neplăcute sau fără a gândi la diferite soluții alternative, toate acestea sunt asociate cu simptomele depresive în adolescență și tinerețe (D Zurilla et al., 1988; Haugh, 2006; Nezu, 1986; Reinecke et al., 2001; Siu & Shek, 2010 în Krause et al., 2021).

E de preferat ca noi, părinții, să încercăm să ghidăm copilul încet-încet spre internalizarea unor atitudini constructive și pline de încredere în fața problemelor, mai mult decât atât, să-l învățăm cum să se apropie de o problemă într-o manieră rațională și sistematică. 

Astfel, când a fost interesată să se apuce de un al doilea proiect de croșetat, m-am gândit că ar fi o idee bună, ca în procesul de transformare a unor fire de ață într-o păturică, să-mi învăț fetița de 8 ani cele 4 abilități de bază din rezolvarea de probleme. 

Iar pentru acest lucru, m-am inspirat din abordarea terapeutică dezvoltată de D’Zurilla and Goldfried (1971), pe care o voi descrie în pașii ce urmează (Nezu et al., 2013):

ABILITATEA 1 în rezolvarea de probleme: Am definit problema.

Leul-jucărie din pluș avea nevoie de o păturică cu un model de tigru croșetat.

„Complicată” problemă!

Entuziasmul fetiței crescuse destul de mult în intensitate încât eram pe punctul de a cumpăra impulsiv  câteva fire de ață în culoarea unui tigru oarecare fără măcar să avem un model de croșetat. 

Am reușit să-i potolesc ușor entuziasmul când i-am explicat fetiței că avem o problemă pe care trebuie s-o definim în termeni foarte clari, iar pentru acest lucru, ca niște oameni de știință, avem nevoie de a  răspunde unor întrebări în genul: cine? ce? când? unde? cum? de ce? .

Problema noastră trebuia să ia forma unui obiectiv realist ce poate fi atins relativ ușor. 

În această fază de clarificare a problemei, ne-am dat seama că existau și câteva obstacole: nu aveam niciun model de croșetat, nu am ajuns încă la stadiul de expert să putem compune unul propriu, aveam nevoie de un model gata construit, nu aveam destule fire colorate, nici nu știam cum se croșetează toate ochiurile. 

ABILITATEA 2: Am generat posibile soluții la problema definită.

Aveam definit obiectivul: „să croșetăm o păturică cu un model de tigru, două-trezi zile pe săptămână, doar după ce temele de casă erau realizate”.

Următorul pas a fost acela prin care a trebuit să gândim fel de fel de soluții pentru a trece mai lin peste obstacolele pe care le-am descoperit atunci când am clarificat problema.

Pe parcursul a câtorva zile, am tot cotrobăit blog-urile cu fel de fel de modele de croșetat, am hoinărit magazinele online cu fire de ață și croșete.

În fața noastră apăreau o sumedenie de soluții prin care ne puteam atinge obiectivul. Aveam de parcurs o cale de la A la B, cale pe care o puteam parcurge printr-o sumedenie de feluri, însă cu rezultate diferite. 

Am strâns toate ideile într-un folder și am trecut la …

ABILITATEA 3: Am evaluat fiecare dintre soluțiile posibile și am luat o decizie. 

Aveam de ales dintre modele de croșetat cu tigrii bengalezi, albi, siberieni, de sumatra, malaysieni. 

Am luat fiecare variantă în parte și ne-am imaginat „consecințele”, altfel spus am analizat succesul diferitelor opțiuni.

Îmi amintesc cum copila mea ținea cu dinții de un model de tigru bengalez, un model destul de dificil pentru un copil de 8 ani, un model cu fel de fel de ochiuri pe care nici eu nu le înțelegeam.

Într-adevăr aveam nevoie doar de 2-3 fire de ață colorată, însă în urma unei analize cost-beneficii, am convenit să minimizăm consecințele negative și să le maximizăm pe cele pozitive. 

Ne-am oprit la un model de tigru siberian „desenat” pe păturică, construită dintr-o combinație simplă de ochiuri, ce puteau fi ușor învățate și pentru care aveam nevoie de vreo 8 tipuri de fire colorate. 

Am considerat că acest model ne va duce mai ușor spre obiectivul dorit. 

Apoi am dezvoltat un plan de acțiune pentru ca leului-jucărie să nu-i fie frig în nopțile de iarnă:

1. am desenat modelul pe o coală de hârtie pentru a putea fi mai ușor de urmărit în timpul croșetatului;
2. am comandat firele de ață colorată, iar pentru că nu am găsit exact firele menționate în model, am ajustat puțin culorile și grosimea firului de ață;
3. apoi am căutat informații despre cum poate fi realizată combinația de ochiuri din model;
4. am stabilit, de asemenea, că va sta cu croșeta în mână, doar după ce-și va termina temele de casă. 

ABILITATEA 4: Am implementat soluția și am reflectat asupra rezultatului. 

După vreo săptămână, copila avea toate ingredientele pentru a începe să lucreze la proiectul ei: fire de ață, croșete, minute acumulate cu ochii ațintiți în tutoriale care au învățat-o cum se croșetează combinația de ochiuri și, poate cel mai important ingredient, motivația. 

Timp de vreo 4-5 săptămâni, a lucrat aproape zilnic la atingerea obiectivului.

Desigur că, pe parcursul planului nostru, au mai apărut și obstacole neprevăzute inițial și care ne-au cam pus bețe în roate. Tehnica nu era tocmai ușoară, presupunea să lucrezi cu ghemuri colorate atașate împletiturii, astfel că la un moment dat s-a încâlcit în fire de nu mai știa cum să iasă de acolo. 

A trebuit să găsim soluții și, cum nu aveam niște clame speciale pentru ațe, am pus ghemurile în mici boluri. Am ajutat-o să se adapteze pe parcurs și să-și vadă mai departe de atingerea obiectivului. 

Deoarece alegea să-și petreacă timpul cu croșeta lângă mine, am putut să o urmăresc.

Când lucra, avea pe chip o stare de bine, de relaxare, presărată pe ici pe colo cu frustrare când nu-i ieșea vreun ochi sau când greșea ceva și trebuia să strice tot rândul croșetat. 

Cu fiecare rând croșetat și încrederea în sine creștea, cu fiecare rând pe care trebuia să-l refacă, învăța că e omenește să greșești și chiar dacă mai uita să schimbe firul de ață sau trebuia să despletească tot rândul, învăța că o greșeală e un fel de feedback ce-o ajută să-și regleze mai lin comportamentul.

Uneori, când vedeam că frustrarea-i creștea în intensitate, îi sugeram să mai ia o pauză. Alteori, când o vedeam că nu mai lasă croșeta din mână minute în șir,  îi lăudam perseverența și motivația de a termina proiectul început. 

De-a lungul întregului proces, am monitorizat împreună cum se desfășoară croșetatul și dacă respectă modelul ales, acest lucru pentru a vedea dacă se îndreaptă în direcția dorită.

Iar la sfârșit, am evaluat produsul final. I-a ieșit așa cum și-a imaginat. Ne-am dat seama că potrivirea dintre ceea ce am prezis inițial și ce i-a ieșit este una puternică.

Desigur, ne-am mai dat seama și de faptul că dacă alegeam un tip de ochi mai … altfel, păturica ieșea mai compactă, însă această constatare nu i-a putut umbri mulțumirea și împlinirea de la finele celor 4-5 săptămâni. 

Abilitățile din rezolvarea de probleme pot fi prezentate și învățate pornind de la aproape orice activitate plăcută, nu trebuie să fie neapărat ceva foarte complicat. 

Un desen, o sculptură din lut, o brioșă delicioasă … toate pot fi idei pentru a ne învăța copilașii cum să definească o problemă, să găsească soluții, să ia decizii și să se bucure de produsul ieșit din mânuțele lor. 

BIBLIOGRAFIE:

1. Krause, K. R., Courtney, D. B., Chan, B. W., Bonato, S., Aitken, M., Relihan, J., … & Szatmari, P. (2021). Problem-solving training as an active ingredient of treatment for youth depression: a scoping review and exploratory meta-analysis. BMC psychiatry, 21(1), 1-14. DOI: 10.1186/s12888-021-03260-9
2. Nezu, A.M., Nezu, C.M., D`Zurilla, T.J. (2013). Problem-Solving Therapy. A Treatment Manual. Springer Publishing Company. New York.